V***** M***** C****
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtV***** E**** A****
IntervenientAdmite, în parte, cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta şi intervenientul forţat. Obligă pârâta la plata sumei de 500 lei pentru reclamantul Văduva Albert Andrei. Obligă pârâta la plata sumei de 2500 lei pentru reclamantul Văduva Lukas Marian. Obligă pârâta la plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, pentru despăgubirea cuvenită, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plăţii. Obligă pârâta la plata sumei de sumei de 215 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, proporţională cu pretenţiile admise. Cu drept de apel în termen de 30 de zile, care se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.09.2019.
Hotarare 5660/2019 din 03.10.2019Amână pronunţarea la data de 03.10.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2019