P******* C****** D********
PetentB********* I****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta Primăria comunei Drăgu?eni, având ca obiect înlocuire amendă. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 200 lei, aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria PA nr. 2658297/21.11.2014, încheiat de Inspectoratul General de Poliţie – SRPT Bucureşti, cu sancţiunea prestării de către intimat a unor activităţi în folosul comunităţii, pe care le va stabili primarul comunei Drăgu?eni, pe o durată de 16 ore. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventualul apel urmând a se depune la Judecătoria Săveni. Pronunţată azi, 24.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 826/2019 din 24.10.2019Amână pronunţarea la 24.10.2019, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2019