M********* A***
ReclamantI***** T*****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul M********* A*** prin Primar în contradictoriu cu pârâtul I***** T***** ce formează obiectul dosarului nr. 6851/55/2019. Admite acţiunea civilă formulată de acelaşi reclamant împotriva pârâtului, obiect al 6855/55/2019 al Judecătoriei Arad. Dispune rezilierea contractului de închiriere nr. 108/29.09.2008, cu privire la terenul în suprafaţă de 1168 mp, situat în Arad str. Zimbrului nr. 107. Obligă pârâtul la plata chiriei aferentă perioadei aprilie 2016 – februarie 2019, în valoare de 5.707,80 lei şi a penalităţilor de 0,5% pe zi aferente debitului, calculate până la data de 20.02.2019, în cuantum de 15.466,13 lei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Arad. Pronunţată în sedinţa publică din data de 14.11.2019.
Hotarare 5061/2019 din 14.11.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 14.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2019T: 07.11.2019, ora 10 - Pentru administrare probei testimoniale şi pentru ca reprezentantul pârâtului să-şi justifice absenţa la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 17.10.2019T:17.10.2019- Pentru administrarea probei testimoniale şi pentru a se cita reclamantul cu menţiunea de a depune la dosar procesul -verbal de predare - primire aferent contractului de închiriere.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019T: 19.09.2019 - Pentru ca reclamantul să-şi exprime poziţia faţă deexcepţia prescripţiei, invocată de pârât şi pentru a se emite adresă reclamantului în vederea depunerii la dosar a unui istoric al plăţilor efectuate de către pârât cu titlu de chirie în baza contractului încheiat de părţi, precum şi extras CF privind terenul în discuţie şi un acestuia şi pentru a se depune la dosar de către plan de identificare apârât extras de carte funciară şi plan de identificare a terenului.
Incheiere de sedinta din 20.06.2019