S* M***** S* R********* R***********
Apelant InculpatŞ***** M*****
Apelant InculpatC***** G*******
Apelant InculpatC****** A***** - L* C*** A** L***** C***** M******
Apelant Parte civilăS******* C***** D* U****** P************* I***
Intimat Parte civilăI. În temeiul art.421 pct. 2 lit.a Cod procedură penală admite apelurile declarate de părţile civile Cărbune Aurora, Cărbune Marius, Cărbune Silviu şi Cărbune Oana Alexandra, împotriva sentinţei penale nr.259 din 19.04.2019, pronunţată de Judecătoria Roman în soluţionarea dosarului penal nr.6863/291/2017. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată numai în ceea ce priveşte latura civilă, respectiv cuantumul despăgubirilor pentru daune morale la care au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, către părţile civile ale căror apeluri au fost admise. Reţine cauza spre judecare doar cu privire la aceste aspecte şi, în fond, hotărăşte următoarele: Majorează cuantumul despăgubirilor pentru daune morale la care au fost obligaţI, în solidar, inculpaţii SC MARSAT SA Roman, Ş***** M***** şi C***** G*******, după cum urmează: - 25.000 euro în echivalent în monedă naţională la cursul oficial comunicat de Banca Naţională a României la data plăţii către partea civilă Cărbune Aurora; - 15000 euro în echivalent în monedă naţională la cursul oficial comunicat de Banca Naţională a României la data plăţii către partea civilă Cărbune Marius - 15000 euro în echivalent în monedă naţională la cursul oficial comunicat de Banca Naţională a României la data plăţii către partea civilă Cărbune Silviu; - 15000 euro în echivalent în monedă naţională la cursul oficial comunicat de Banca Naţională a României la data plăţii către partea civilă Cărbune Oana - Alexandra sume de bani ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei la momentul efectiv al plăţii. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. II. În baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge, ca nefondate, apelurile declarate de fiecare dintre inculpaţii SC MARSAT SA ROMAN, Ş***** M***** şi C***** G******* împotriva sentinţei penale nr.259 din 19.04.2019, pronunţată de Judecătoria Roman în soluţionarea dosarului penal nr.6863/291/2017. Potrivit art.275 alin.2 şi alin.4 Cod procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpaţii SC MARSAT SA ROMAN, Ş***** M***** şi C***** G******* la plata către stat a sumelor de câte 150 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.12.2019
Hotarare 1332/2019 din 11.12.2019În temeiul art.420 alin.11, coroborat cu art.391 Cod procedură penală, amână deliberarea şi pronunţarea pentru data de 11.12.2019, orele 12:00. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.12.2019În temeiul art.420 alin.11, cu art.391 Cod procedură penală, amână deliberarea şi pronunţarea pentru data de 04.12.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.11.2019pentru angajare apărător
Incheiere de sedinta din 12.11.2019