S* R** & R** S*
ReclamantB******* F******
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta RCS & RDS S.A în contradictoriu cu pârâta B******* F******. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.864,81 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada 01.03.2016 – 11.07.2016, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, care curg de la scadenţa fiecărei facturi şi până la achitarea integrală a debitului. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.930 lei reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, iar, în cazul exercitării acestei căi de atac, cererea va fi depusă la Judecătoria Rm. Vâlcea. Pronunţată astăzi 07.11.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu5989/2019 din 07.11.2019Având nevoie de timp pentru a delibera şi în egală măsură pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, în baza art. 396 alin 1 Cprciv, instanţa, va amâna pronunţarea la data de 07 noiembrie 2019, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin 2 Cprciv.
Incheiere de sedinta din 30.10.2019