G***** A*************
InculpatRespinge ca rămasă fără obiect, sesizarea Biroului de executări penale din cadrul Judecătoriei Întorsura Buzăului, privind pe condamnatul G***** A*************, care prin sentinţa penală nr.68 din 28.11.2018 pronunţată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosar nr.299/248/2018, definitivă la data de 17.04.2019 prin decizia penală nr.335/Ap/2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în baza art.107 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008 şi art.61 alin.4 lit.c Cod penal, a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale de 4000 lei (200 zile-amendă a câte 20 lei pentru fiecare zi-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 04 septembrie 2019.
Hotarare 49/2019 din 04.09.2019