A******** C*************** D* P***** Ş* P***** H****
PetentAdmite cererea formulată de petenta A******** C*************** D* P***** Ş* P***** H**** Autorizează modificările intervenite în actul constitutiv/statutul ASOCIAŢIEI COMPOSESORATULUI DE PĂDURE ŞI PĂŞUNE HODOŞ înfiinţată prin Sentinţa civilă nr. 32/2000 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 34/C/2000, conform Hotărârii AGA nr. 1 şi a Actului adiţional nr. 1 a asociaţiei, atestate cu nr. 42 din 23.04.2019, respectiv nr. 43 din 23.04.2019 de către avocat Szekely Ferenc, ce vor face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrele Speciale ale Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Cu drept de a declara apel în termen de 5 zile de la pronunţare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.05.2019.
Hotararecameraconsiliu999/2019 din 02.05.2019