A********** N***** R*****
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere nr. I având ca obiect anularea Centralizatorului Nominal înregistrat sub nr. 23118 din data de 06.03.2019 emis de pârâtă, invocată de pârâtă. Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere nr. I având ca obiect anularea Centralizatorului Nominal înregistrat sub nr. 23118 din data de 06.03.2019 emis de pârâtă. Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere nr. II având ca obiect suspendarea executării Centralizatorului Nominal înregistrat sub nr. 23118 din data de 06.03.2019 emis de pârâtă. Respinge în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul IBRAIM SEBASTIAN în contradictoriu cu pârâta A********** N***** R***** Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Constanţa-Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.05.2020.
Hotarare 455/2020 din 22.05.2020Amână pronunţarea la data de 22.05.2020. Pronunţată astăzi, 15.05.2020 în conformitate cu dispoziţiile art. 396 c.proc.civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2020Admite sesizarea din oficiu privind preschimbarea termenului de judecată. Preschimbă termenul de judecată acordat la data de 10.04.2020 cu termenul de de judecată acordat la data de 15.05.2020, CA6, în şedinţă publică, pentru când dispune citarea părţilor şi menţine măsurile anterior stabilite. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020T-10.04.2020-pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 28.02.2020T-28.02.2020-pentru a se depune documentaţia aferentă actului administrativ contestat şi pentru a se formula concluzii cu privire la excepţiile invocate
Incheiere de sedinta din 17.01.2020Respinge excepţia necompetenţei materiale. Stabileşte termen pentru soluţionarea cauzei la data de 17.01.2020 pentru când se vor cita părţile, pârâta cu menţiunea de a depune documentaţia aferentă actului administrativ contestat nr. 23118/06.03.2019. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 15.11.2019, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 c.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 15.11.2019