L*** V**************
CondamnatÎn temeiul disp. art. 587 C.pr. penală şi art. 97 din Legea 254/2013 admite propunerea formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna şi în consecinţă: În temeiul disp. art. 587, alin. 1 C. proc. pen., dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate: LUPU VASILICĂ ROBERT, . deţinut în prezent în Penitenciarul S.N.P.A.P. Târgu Ocna de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 553/2019 emis în baza sentinţei penale nr. 317/2019 a Judecătoriei Roman. Atrage atenţia persoanei condamnate asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere ori comiterii de infracţiuni, conform prevederilor art.104, alin.1 Cod penal respectiv art. 104, alin.2 Cod penal, privind revocarea liberării condiţionate. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală onorariul avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a fi înaintat din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.12.2019.
Hotarare 990/2019 din 02.12.2019