M********* O***** P*** P*****
ReclamantC******** V*******
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul MUNICIPIUL ORADEA, prin PRIMAR, în contradictoriu cu pârâtul C******** V*******, şi, în consecinţă: Dispune obligarea pârâtului ca, în termen de 1 (un) an de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, să procedeze la obţinerea autorizaţiei de construire în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările ?i completările ulterioare, pentru lucrările executate la imobilul situat în municipiul Oradea, str. Grigore Moisil, nr. 4, ap. 43, judeţul Bihor, astfel cum acestea au fost constatate prin Procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor seria PLO 0031920 nr. 213 încheiat în data de 14.11.2016 de Municipiul Oradea - Poliţia Locală Oradea. În caz contrar, obligă pârâtul să desfiinţeze lucrările realizate fără autorizaţie de construire, sancţionate prin Procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor seria PLO 0031920 nr. 213 încheiat în data de 14.11.2016 de Municipiul Oradea - Poliţia Locală Oradea, şi, în cazul în care pârâtul nu se conformează, autorizează desfiinţarea lucrărilor prin grija Primarului Municipiului Oradea şi pe cheltuiala pârâtului. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţarea prezentei hotărâri se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 09 octombrie 2019.
Hotarare 5379/2019 din 09.10.2019In vederea deliberării
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2019Pentru ca pârâtul să facă dovada obţinerii autoriza?iei de construire
Incheiere de sedinta din 27.06.2019