M********* R***** P*** P*****
ReclamantB****** G******* V*****
PârâtAmână judecarea cauzei la data de 24.09.2020, se citează pârâtul la adresa indicată la fila 42 dosar şi se emite adresă pentru a se efectua anchetă socială, pentru a comunica dacă pârâtul locuieşte efectiv la domiciliul unde se efectuează această anchetă.
Incheiere de sedinta din 16.07.2020Suspendat de drept cf. Decretul nr 195/16.03.2020 al Pre?edintelui României
Rezolutie din 23.04.2020Amână judecarea cauzei la data de 23.04.2020, se citează pârâtul la adresa men?ionată la fila 42 din dosar, cu un exemplar al acţiunii şi al înscrisurilor aferente, cu men?iunea de a formula întâmpinare, în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sanc?iunea decăderii.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Amână judecarea cauzei la data de 12.03.2020, pentru când se vor cita părţile, petentul cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la citarea intimatului prin publicitate şi desemnarea unui curator pentru acesta, fapt ce determină anumite costuri pe care trebuie să le suporte petentul, având în vedere că intimatul nu s-a prezentat în instanţă.
Incheiere de sedinta din 16.01.2020