A******** D* P********** N** 7
ReclamantA******** D* P********** N********* N** 3
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a reclamantei invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A******** D* P********** N** 7, având ca obiect obligaţia de a face, în contradictoriu cu pârâta A******** D* P********** N********* N** 3 Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecătoria Dr.Tr.Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 29 martie 2021, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Hotarare 1537/2021 din 29.03.2021Amână cauza la data de 29.03.2021 pentru observarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
Incheiere de sedinta din 18.01.2021Amână cauza şi acordă termen la data de 18.01.2021 pentru când pune în vedere părţilor, prin apărători să depună la dosarul cauzei actul de înfiinţare al Asociaţiei.
Incheiere de sedinta din 16.11.2020Amână cauza şi acordă termen la data de 16.11.2020, pentru refacerea procedurii de citare cu pârâta.
Incheiere de sedinta din 21.09.2020Amână cauza în vederea soluţionării declaraţiei de abţinere
Incheiere de sedinta din 27.07.2020se citează pârâta cu menţiunea de a preciza dacă mai insistă în denunţarea ca fals a inscrisului
Incheiere de sedinta din 13.07.2020Suspendat, începând cu data de 15.04.2020, în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. 11 din decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi având în vedere şi Hotărârea nr. 11 din 15.04.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova, cu referire la Hotărârea nr. 10 din 19.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova astfel cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea nr. 417/2020 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Având în vedere Hotărârea nr. 2 din data de 22.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin prin care s-a dispus, începând cu data de 22.01.2020 suspendarea activităţii de judecare a cauzelor aflate pe rolul instanţei pe o durată nedeterminată, cu excepţia celor cu caracter urgent, precum şi Hotărârea nr. 4 din data de 07.02.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin prin care s-a hotărât menţinerea măsurii de suspendare a activităţii de judecare a cauzelor aflate pe rolul instanţei pe o durată nedeterminată, cu excepţia celor cu caracter urgent, instanţa, constatând că prezenta cauză nu se regăseşte printre cauzele cu caracter urgent, va amâna judecarea cauzei la data de 11.05.2020.
Incheiere de sedinta din 24.02.2020Amână cauza şi acordă termen la data de 24.02.2020 pentru când se revine cu adresă la Ministerul Finanţelor Publice.
Incheiere de sedinta din 13.01.2020Amână cauza la data de 13.01.2020 pentru când se emite adresă către Ministerul Finanţelor în vederea precizării dacă înscrisul aflat la fila 18 emană de la această instituţie.
Incheiere de sedinta din 04.11.2019