R** D*****
Intimat IntimatAdmite cererea formulată de autorităţile judiciare din Spania cu privire la executarea mandatul european de arestare nr. 310/2018, emis la data de 08.08.2019 de către Tribunalul de Instrucţie 10 din Zaragoza, Spania, faţă de persoana solicitată R. D., , în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de apartenenţă la un grup infracţional organizat şi trafic ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, prev. de art. 361, art. 362 şi art. 503.1.1 C.pen. spaniol şi, în consecinţă: În baza art. 104 alin. 6 din Legea nr. 302/2004 republicată şi modificată prin Legea nr. 236/2017, dispune luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate R D pe o durată de 30 zile, începând cu data 16 septembrie 2019 şi până la data de 15 octombrie 2019. Dispune emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată R D. Constată că persoana solicitată R D nu a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii, conform art. 104 alin. 5 din Legea 302/2004 republicată şi modificată prin Legea nr. 236/2017. În baza art. 104 alin. 6 din Legea 302/2004 republicată şi modificată prin Legea nr. 236/2017, dispune predarea persoanei solicitate R D către autorităţile judiciare din Spania. În baza art. 98 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată şi modificată prin Legea nr. 236/2017, cetăţeanul român este predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei. Constată că persoana solicitată R D a fost reţinută pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 16 septembrie 2019, ora 12:10, până la data de 17 septembrie 2019, ora 12:10. În baza art. 88 din Legea 302/2004 republicată şi modificată prin Legea nr. 236/2017, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin. 1 C.proc.pen., stabileşte onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu, av. C I, suma de 1012 lei, ce se va achita din FMJ. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.09.2019, în prezenţa persoanei solicitate.
Hotarare 182/2019 din 16.09.2019