K***** I***** I********** R* S**
ReclamantP**** A******** I***** F*** L** C**** S* E****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă, astfel cum a fost formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA în contradictoriu cu pârâtul Pîrvu Alexandru Ionuţ şi, în consecinţă: Obligă pe pârât să plătească reclamantei următoarele sume: - suma de 241,20 lei, reprezentând debit principal (contravaloare servicii de telecomunicaţii); - suma de 71,87, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data cesionării; - suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată Obligă pârâtul să plătească reclamantei penalităţi de întârziere de 0,5% pe zi calculate de la data cesiunii pana la data achitarii integrale a debitului. Respinge, ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 1.066,57 lei, reprezentând daune pentru încetarea prematură a contractului. Executorie de drept. Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Neamţ, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Roman. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 C. proc. civ, azi, 08.04.2021.
Hotarare 748/2021 din 08.04.2021AMANARE PRONUNTARE LA DATA DE 08.04.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.04.2021Amână pronunţarea la data de 01.04.2021. Pronunţată în şedinţă publică din 17.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2021Amână judecata ?i stabile?te termen la data de 17.03.2021 ora 11:00 pentru când pârâtul va depune formularul de răspuns completat. Prorogă discu?iile cu privire la competan?ă Judecătoriei Roman. Reclamana ?i pârâtul primesc termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.02.2021.
Incheiere de sedinta din 10.02.2021