I***** D*** F****** A* (***** I***** J******* D*** F****** A** – P*** R***** L****
ReclamantG****** I****
PârâtAdmite, în parte, cererea de valoare redusă formulată de reclamanta INTRUM DEBT FINANCE AG în contradictoriu cu pârâta IOANA GRINDEI. Obligă pe pârâtă la plata sumei de 416,78 lei către reclamantă, reprezentând debit principal-contravaloare servicii prestate. Obligă pe pârâtă la plata sumei de 75,24 lei către reclamantă, cu titlu de penalităţi contractuale de întârziere. Obligă pe pârâtă la plata sumei de 50 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru. Respinge celelalte pretenţii, ca neîntemeiate. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 20.03.2020.
Hotarare 1059/2020 din 20.03.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 20.03.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2020Considerând că pârâtul nu a fost citat potrivit dispozi?iilor art.1030 alin.3 ?i 4 cod procedură civilă,
Incheiere de sedinta din 22.11.2019