M******* M****
InculpatÎn baza art. 336 alin.1 cod penal, condamnă pe inculpatul M******* M****, la 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 91 cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 92 cod penal, respectiv, 3 ani. În baza art. 93 alin.1 cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul are obligaţia să respecte următoarele măsuri: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. De asemenea, potrivit 93 alin.2 şi 3 cod penal, pe durata termenului de supraveghere impune inculpatului şi următoarele obligaţii: - să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei; - să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, într-una din următoarele două instituţii din comunitate, respectiv: Primăria comunei Scânteia, judeţul Ialomiţa şi Şcoala cu clasele I-IV din localitatea Iazu, judeţul Ialomiţa. În temeiul dispoziţiilor art. 96 cod penal, atenţionează inculpatul că dacă pe parcursul termenului de supraveghe cu rea credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, ori va mai comite infracţiuni, se va revoca suspendarea şi se va dispune executarea pedepsei. În temeiul dispoziţiilor art. 398 cod procedură penală în referire la art.274 alin.1 cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1000 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei minute. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iulie 2020.
Hotarare 64/2020 din 08.07.2020În temeiul dispoziţiilor art.391 cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 8 iulie 2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.06.2020În vederea audierii martorului din oficiu Daneş Petrişor, instanţa,
Incheiere de sedinta din 28.05.2020Termen preschimbat la data de 28 mai 2020.
Având în vedere că prin Hotărârea nr.2 din 29.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul acestei instanţe s-a hotărât suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată, urmând a se soluţiona doar cauzele urgente, cele cu arestaţi în cauză, verificarea măsurilor preventive, cele privitoare la măsuri de siguranţă, precum şi cauzele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi (după caz), instanţa,
Incheiere de sedinta din 30.01.2020În vederea audierii martorului Luca Mircea Gabriel, precum şi pentru a se emite adresă către Districtul Revărsarea din cadrul Secţiei de Drumuri Naţionale Tulcea, instanţa,
Incheiere de sedinta din 21.11.2019Pentru administrarea probatoriului încuviinţat, instanţa,
Incheiere de sedinta din 10.10.2019Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului, instanţa,
Incheiere de sedinta din 27.06.2019