E*** E****** R****** S* –**** R***** L****
Apelant ReclamantC******** O*****
Intimat PârâtAdmite apelul formulat de către reclamanta SC E.ON ENERGIE ROMÂNIA SA împotriva sentinţei civile nr. 2532/28.05.2019 (pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 6965/314/2018), intimat fiind pârâtul C******** O*****. Modifică sentinţa civilă nr. 2532/2019 a Judecătoriei Suceava. Admite în parte ac?iunea. Obligă pârâtul să-i achite reclamantei suma de 795,43 de lei debit reprezentând contravaloare energie electrică, cu dobânda legală, începând cu data introducerii acţiunii - 09.08.2018 şi până la achitarea efectivă. Obligă pârâtul să-i achite reclamantei 75 de lei reprezentând cheltuieli de judecată din fond şi apel. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 11 noiembrie 2020.
Hotarare 926/2020 din 11.11.2020Considerând util soluţionării cauzei, va dispune citarea intimatului C******** O*****, cu menţiunea „personal la interogatoriu”, pentru acest motiv urmând a dispune amânarea judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 16.09.2020Faţă de lipsa de procedură cu apelanta, va dispune amânarea judecării cauzei şi repetarea procedurii de citare a acesteia.
Incheiere de sedinta din 17.06.2020În temeiul art. 42 alin. 6 din Anexa 1 a Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României constată suspendată de drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă. Stabileşte termen pentru verificare în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă.
Având în vedere că la instanţa fond s-a solicitata de către reclamantă proba cu interogatoriul pârâtului, la dosar fiind depusă listă cu întrebări pentru interogatoriul acestuia, (fila 13 dosar fond),
Incheiere de sedinta din 19.02.2020