A* "***** R****** - A************ B******* D* A** S**** P*** S******* H********** I********** S****
ReclamantS******* F*****
PârâtAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 171/21.02.2019 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 6969/86/2017* în sensul că, se va menţiona în mod corect, numele reclamantului „Sistemul Hidrotehnic Independent Siret”, în loc de „Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava”, cum în mod greşit s-a menţionat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.03.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 04.03.2019Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, excepţie invocată din oficiu. Respinge cererea formulată de reclamantul Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava în contradictoriu cu pârâtul S******* F*****, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi,.21.02.2019.
Hotarare 171/2019 din 21.02.2019