R** R***** l* C****** d* a***** P*** O*******
ReclamantG**** A**
PârâtO*** V******
PârâtO***** M*******
PârâtDispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul Sentinţei Civile nr.55/2020 din data de 12.02.2020, pronunţată de Judecătoria Brad, în dosarul 698/195/2019, în sensul că în cuprinsul sentinţei în loc de “ CF 6002 Dupăpiatră ” se va trece „CF 60052 Buceş”, aşa cum este corect. Prezenta face parte integrantă din Sentinţa Civilă nr. 55/2020 din data de 12.02.2020, pronunţată de Judecătoria Brad, în dosarul 698/195/2019. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Brad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 02.04.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.04.2020Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta Rus Rodica în contradictoriu cu pârâtele Gabăr Ana , O*** V****** şi O***** M******* , şi în consecinţă: Dispune completarea Certificatului de moştenitor nr. 248/25.06.1997 emis de BNP Poenar Viorica şi a masei succesorale rămasă de pe urma defunctului Ardeu Ioan, cu cota de 8/16 din imobilul teren înscris în CF 6002 Dupăpiatră, provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi 357 Dupăpiatră, având număr cadastral 5337, cu suprafaţa măsurată de 7195 mp, teren intravilan. Constată că masa succesorală după defunctul Ardeu Traian se compune din cota de 4/16 din imobilul teren mai sus menţionat. Constată că masa succesorală după defuncta Jorza Ana se compune din cota de 4/16 din imobilul teren mai sus menţionat. Constată că pârâtele O*** V****** şi O***** M******* au calitatea de moştenitoare după defunctul Ardeu Traian, în calitate de fiice ale acestuia. Constată că după defuncta Jorza Ana, decedată la data de 28.06.2018, au calitatea de moştenitoare reclamanta Rus Rodica şi pârâta Gabăr Ana. Dispune atribuirea cotei de 4/16 care revine defunctei Jorza Ana, din imobilul teren înscris în CF 6002 Dupăpiatră, provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi 357 Dupăpiatră, având număr cadastral 5337, în suprafaţa măsurată de 7195 mp, teren intravilan, către reclamanta Rus Rodica, fără plata vreunei sulte. Dispune întabularea dreptului de proprietate al reclamantei, cu privire la cota parte atribuită acesteia din terenul care face obiectul prezentei acţiuni, drept de proprietate dobândit prin moştenire, în baza prezentei hotărâri. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a se depune la Judecătoria Brad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 12.02.2020.
Hotarare 55/2020 din 12.02.2020Amână pronun?area la data de 12.02.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.02.2020Amână pronun?area la data de 05.02.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.01.2020Amână pronun?area la data de 22.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2020Termen pentru dezbaterea fondului cauzei
Incheiere de sedinta din 10.12.2019Pentru recitarea pârâtei Gabăr Ana cu mneţiunea să se prezinte la interogatoriu
Incheiere de sedinta din 22.10.2019În vederea administrării probaţiunii.
Incheiere de sedinta din 17.09.2019