O****** C********* L* C*********** M*****
ReclamantU** C***** D******* P*** P*****
PârâtS***** R**** P*** D******* G******* R******** A F********* P****** B*****
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesual pasive pârâtului STATUL ROMÂN, invocată din oficiu. Respinge cererea formulată de reclamantul OLTEANU CONSTANTIN în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV, reprezentată de ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE COVASNA, ca fiind formulată împotriva unui persoane fără calitate procesuală. Admite în parte cererea formulată de reclamantul OLTEANU CONSTANTIN în contradictoriu cu pârâtul UAT COMUNA DOBÂRLĂU, prin reprezentant legal primarul, şi, drept consecinţă: Respinge petitul privind constatarea vacanţei succesorale ca rămas fără obiect. Rectifică suprafaţa imobilului înscris în CF nr.25797 Dobârlău nr. top 2999, în suprafa?ă de 7.353 mp la suprafaţa reală de 6.916 mp, conform documentaţiei tehnice cadastrale întocmită de ing. Zărnescu Mihai, înregistrată la OCPI Covana sub nr.2498/26.07.2018 şi admisă prin procesul verbal de recepţie nr.915 din data de 06.08.2018. Dispune sistarea stării de indiviziune faţă de imobilul înscris în CF nr.25797 Dobârlău nr. top 2999, în suprafaţă de 6.916 mp., prin atribuirea în natură a imobilului către reclamantul Olteanu Constantin, cu plată de sultă. Obligă pe reclamantul Olteanu Constantin la plata către pârâtul UAT Comuna Dobârlău a sumei de 10.188,5 lei, corespunzătoare cotei de 1 din imobil, cu titlu de sultă. Dispune înscrierea în CF nr.25797 Dobârlău sub nr.top.2999 a dreptului exclusiv de proprietate al reclamantului Olteanu Constantin, dobândit prin ieşire din indiviziune. Se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Întorsura Buzăului. Pronunţată azi, 15 decembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 431/2020 din 15.12.2020Uneşte cu fondul cauzei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S***** R**** P*** D******* G******* R******** A F********* P****** B*****, invocată de instanţă din oficiu. Amână pronunţarea la data de 15 decembrie 2020, ora 14.00. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 8 decembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2020Pune în vedere reclamantului să depună la dosar în fotocopie un exemplar al certificatului de vacanţă succesorală nr.99/23.10.2020 emis de S.P.N. Badiu Aurelian Cornel şi Iagăr Mihaela. Se comunică un exemplar al certificatului de vacanţă succesorală nr.99/23.10.2020 emis de S.P.N. Badiu Aurelian Cornel şi Iagăr Mihaela, depus la dosar de reclamant prin reprezentant la acest termen de judecată pârâtului Statul Român prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 8 decembrie 2020, ora 09.30, completul CC 1, dată pentru când părţile păstrează termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 10.11.2020Admite cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantului în vederea depunerii la dosar a certificatului de vacanţă succesorală. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10 noiembrie 2020, ora 09.30, completul CC 1, dată pentru când părţile păstrează termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 13.10.2020Stabileşte cadrul procesual legal cu pârâta S***** R**** P*** D******* G******* R******** A F********* P****** B*****. Constata ca rămasă fără obiect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată prin întâmpinare de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Se citează S***** R**** P*** D******* G******* R******** A F********* P****** B*****, cu un exemplar de pe acţiune şi înscrisuri, cu menţiunea că are posibilitate să formuleze întâmpinare până la următorul termen de judecată. Pune în vedere reclamantului prin reprezentant să efectueze demersuri extrajudiciare pentru a depune la dosar certificat de vacanţă succesorală. Se emite adresă către pârâta UAT comuna Dobârlău, pentru a-şi exprima în mod expres acordul cu privire la stabilirea cadrului procesual legal cu S***** R**** P*** D******* G******* R******** A F********* P****** B*****, până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 1 septembrie 2020, ora 09.30, completul CC 1. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 30.06.2020Suspendat de drept în temeiul Decretului nr.195/2020.
Având în vedere extinderea cazurilor de infectare cu noul coronavirus (COVID-19) la nivel naţional şi internaţional, în vederea asigurării sănătăţii persoanelor care au acces în instanţă, precum şi a sănătăţii şi securităţii în muncă pentru personalul instanţei, în temeiul art.230 C.Proc.Civ. dispune preschimbarea termenului de judecată din data de 24.03.2020, ora 9.30, în data de 05.05.2020, ora 9.30, cu citare părţi.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020Stabileşte cadrul procesual şi în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Pune în vedere reclamantului prin reprezentant să depună la dosar cererea principală, înscrisurile anexate şi interogatoriul propus pentru pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru a fi comunicate pârâtului. Se citează pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, comunicându-i-se un exemplar al cererii de chemare în judecată şi înscrisurile anexate, precum şi interogatoriul propus pentru acesta, cu menţiunea că poate depune întâmpinare cu 5 zile înaintea termenului de judecată acordat.
Incheiere de sedinta din 25.02.2020Se emite adresă către Arhivele Naţionale – Biroul Judeţean Braşov pentru a solicita să comunice instanţei, în fotocopie, certificatul nr.617/1960 al Sfatului Popular al comunei Dobârlău, în situaţia în care acesta se regăseşte în arhive.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020Pune în vedere reclamantului prin reprezentant, în condiţiile în care apreciază că sunt posibile efectuarea şi a altor demersuri în vederea depunerii la dosar a certificatului nr.617/02.04.1960 al Sfatului Popular al comunei Dobârlău, să le efectueze până la următorul termen de judecată. Se emite adresă către Arhivele Naţionale – Biroul Judeţean Covasna pentru a solicita să comunice instanţei, în fotocopie, certificatul nr.617/1960 al Sfatului Popular al comunei Dobârlău, în situaţia în care acesta se regăseşte în arhive.
Incheiere de sedinta din 03.12.2019Estimează durata cercetării procesului la două luni. Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse, proba cu expertiza extrajudiciară în specialitatea topografie şi proba cu interogatoriul pârâtei. Se comunică pârâtei interogatoriul propus de reclamant cu menţiunea să formuleze şi să depună la dosar răspunsul la interogatoriu până la următorul termen de judecată. Se emite adresă către Primăria comunei Dobârlău pentru a se solicita să comunice un extras pentru uz oficial de pe actul de deces nr.15/1940 privind pe Popica Pantelimon. Se emite adresă către B.C.P.I. Întorsura Buzăului pentru a se solicita să comunice instanţei actele ce au stat la baza înscrierii în C.F. nr.25797 Dobârlău (CF vechi 4380 Bicfalău) a dreptului de proprietate al lui Popica Pantelimon, în fotocopie.
Incheiere de sedinta din 05.11.2019