I***** I**
Recurent ReclamantD******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** A****
Intimat PârâtRespinge excepţia nulităţii recursului. Admite recursul, casează sentinţa şi, rejudecând, admite acţiunea şi anulează Dispoziţia nr. 5509/26.07.2018. Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect. Definitivă.
Hotarare 42/2020 din 15.01.2020Amână judecarea cauzei la 15.01.2020, pentru când se emite adresă către CEC Bank SA, în sensul de a da lămuriri cu privire la contul deschis pe numele defunctei Irimia Mariea – mama recurentului-reclamant, respectiv să precizeze: data la care contul a fost închis, dacă a adus la cunoştinţa intimatei-pârâte închiderea acestuia şi dacă au mai fost virate ulterior sume de bani în contul respectiv de către intimata-pârâtă, în caz afirmativ, să arate ce sume de bani au fost virate şi care sunt persoanele care le-au ridicat din cont, precum şi dacă au fost deschise şi alte conturi în numele defunctei. Totodată, se va solicita acesteia să precizeze sumele de bani care au fost virate începând cu 01.10.2012 în contul nr.xxx290, dar în beneficiul defunctei şi perioada în care au fost virate şi să dea detalii cu privire la acest cont (titular, persoană împuternicită, data deschiderii, cine a formulat cererea de deschidere a contului, cine a făcut retrageri din cont etc). Se emite adresă către intimata-pârâtă în sensul de a comunica toate actele care au stat la baza emiterii deciziei de recuperare a sumelor şi să comunice motivul pentru care a sistat plăţile la data de 03.06.2013, deşi controlul a avut loc în anul 2015. Părţile au termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art.157 lit.i) coroborat cu art.229 alin.1 Cod procedură civilă Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 Noiembrie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Incheiere de sedinta din 08.11.2019