A******** E******* D** C******** C* D** A***
ReclamantC***** G*******
PârâtC******** L**** G*******
PârâtAdmite acţiunea promovată de reclamanta Asociaţia Elevilor din Constanta, în contradictoriu cu pârâtii Comuna Gârlicu, prin Primar si Consiliul Local al Comunei Gârliciu, prin Primar. Obligă pârâtul Consiliul Local al Com.Gârliciu la emiterea actului administrativ – hotârâre de consiliu local-, pentru stabilirea cuantumului si a numărului burselor ce urmează a fi acordate elevilor înmatriculati la unităţile de învătământ preuniversitare de stat de pe raza adminisztrativă a com.Gârliciu. Obligă pârâtii la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentand cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Constanta. Pronunţată, prin punerea solutiei la dispozitia părţilor prin mijlocirea grefei instantei, azi, 10.03.2020.
Hotarare 308/2020 din 10.03.2020Amana pronuntarea la data de 10.03.2020 soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Se atacă odată cu fondul. Pronunţata prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 25.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2020