M**** A* N******
InculpatS***** R**** P*** A*** D****
Parte civilăA*** - D**** T********
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.3019/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Resita privind pe inculpatul Moise Nicolae, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prev. şi ped de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010 (3 acte materiale), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Moise Nicolae. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu azi, 14.01.2020, la sediul Judecatoriei Resita.
Incheierefinalacamerapreliminara16/2020 din 14.01.2020