O**** G******* A*****
InculpatI. a). În temeiul art. 335 alin. 2 c. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul OPREA GHEORGHE- ANDREI la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. b).. În temeiul art. 336 alin. 1 C. pen cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul OPREA GHEORGHE- ANDREI la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b), i) c.pen. aplică inculpatului OPREA GHEORGHE- ANDREI, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 2 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 66 alin. 1 lit. b) C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b), i) c.pen. aplică inculpatului OPREA GHEORGHE - ANDREI pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a conduce autovehicule, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată c). În baza art. 38 alin.1 C.pen. raportat la art.39 alin.1 lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (1 an închisoare), de 4 luni închisoare, pedeapsa stabilită în final fiind de 1 an şi 10 luni închisoare. d). În temeiul art. 45 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului OPREA GHEORGHE- ANDREI pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 66 alin. 1 lit. b) C. pen. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. aplică inculpatului OPREA GHEORGHE- ANDREI pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce autovehicule, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. e). În temeiul art. 91 C. pen. suspendă executarea sub supraveghere a pedepsei închisorii precum şi a pedepselor accesorii, stabilind conform art. 92 alin. 1 şi 2 C. pen. un termen de supraveghere de 3 ani. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare fie la Primăria Comunei Tutova, fie la Postul de Poliţie al Comunei Tutova, conform prevederilor art. 52 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative si a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.. În temeiul art. 404 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 93 alin. 5 C.pen., pune în vedere inculpatului că, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, se vor aplica dispoziţiile art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 94 alin. 1) c.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1) lit. c) - e) C.pen se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. II. În temeiul 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpatul OPREA GHEORGHE- ANDREI la plata sumei de 1.500 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat în prezentul proces, în faza de urmările penală şi faza de judecată ( din care, suma de 800 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.08.2020.
Hotarare 261/2020 din 11.08.2020Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţarea hotărârii la data de 11.08.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.07.2020Amână cauza la data de 28.07.2020 ora 09:00, pentru a da posibilitatea inculpatului să depună înscrisuri în circumstanţiere.
Incheiere de sedinta din 14.07.2020Amână cauza la data de 14.07.2020, ora 09: pentru audierea martorilor O.N şi O.E.G
Incheiere de sedinta din 30.06.2020Pentru adminitrarea probatoriului amână cauza la data de 30.06.2020, ora 09:00; citarea martorilor C.C.C şi V.I.V la adresele menţionate în rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 16.06.2020Având în vedere dispoziţiile art. 1 din Decretul nr.195/16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficiul nr.212/16.03.2020, prin care Preşedintele României a decretat că se instituie stare de urgenţă pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile; Faţă de dispoziţiile art.42 alin. 1 din MĂSURILE DE PRIMĂ URGENŢĂ CU APLICABILITATE DIRECTĂ, prin care se arată că pe durata stării de urgenţă, activitatea de judecată continuă în cauzele de urgenţă deosebită. Lista acestor cauze se stabileşte de colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru cauzele de competenţa acesteia şi, respectiv, de colegiile de conducere ale curţilor de apel pentru cauzele de competenţa lor şi pentru cauzele de competenţa instanţelor care funcţionează în circumscripţia lor teritorială, putând fi, după împrejurări, actualizată”; Conform art. V din Hotărârea nr.9 din 19 martie 2020 emisă de Colegiul de conducere a Curţii de Apel Iaşi, ataşată: Se constată suspendarea de drept a judecării acestei cauze, pe toată durata stării de urgenţă.
Prin rezoluţia din data de 12.03.2020, s-a preschimbat termenului de judecată stabilit, de la data de 24 martie 2020 la data de 07 aprilie 2020.
Admite cererea privind acordarea unui nou termen de judecată formulată de apărătorul ales al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 11.02.2020