S* Q******* R********** S**
DebitorL* E***** G*** I****
LichidatorD******** – A************ J******** A F********* P****** I***
CreditorV****** A***
CreditorAmână cauza la 30.09.2020, cu citarea părţilor în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, pentru închiderea procedurii, soluţionarea eventualelor obiecţiuni, cu menţiunea pentru creditori că au posibilitatea de a continua procedura în măsura avansării sumelor necesare acesteia.
Incheiere de sedinta din 10.06.2020Conform art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, nr. 195/ 16.03.2020, constată suspendată de drept, pe durata stării de urgenţă, judecata cauzei. Conform art. 42 al. 8 din Decret, după încetarea stării de urgenţă judecata cauzei va fi reluată din oficiu, iar în termen de 10 zile de la reluarea activităţii instanţa de judecată va fixa termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 18.03.2020Admite cererea formulată de debitoarea S* Q******* R********** S**. În temeiul art. 66 şi 71 alin 1 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei şi intrarea în faliment a debitoarei S* Q******* R********** S**. În temeiul art. 145 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă : Constată dizolvarea societăţii debitoare şi ridică acesteia dreptul de administrare. Numeşte provizoriu în calitate de lichidator judiciar pe L* E***** G*** I****, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 63 alin. 2 din lege. Fixează onorariul lichidatorului la suma de 1000 lei/lunar. În temeiul art. 146 din Legea nr. 85/2014, dispune notificarea intrării în procedura falimentului, ridicării dreptului de administrare şi constatării dizolvării debitorului, tuturor creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi, potrivit Codului de procedură civilă, în vederea efectuării menţiunii, şi publicarea notificării într-un ziar de largă răspândire şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În temeiul art. 86 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă , dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în cont să nu dispună de acesta fără un ordin al lichidatorului judiciar. Dispune sigilarea bunurilor debitorului în condiţiile art.151 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă , inventarierea lor, în condiţiile art. 152 şi 153 şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare, în condiţiile art. 154 – 160 din Lege. Fixează termenul maxim pentru predarea gestiunii către lichidatorul judiciar, împreună cu actele prevăzute de art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 la 02.01.2020. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor la 27.01.2020. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea tabelului preliminar al creanţelor la 06.02.2020. Fixează termenul pentru verificarea definitivării tabelului de creanţe la 18.03.2020 . Fixează data primei şedinţe a adunării creditorilor la 11.02.2020, in locaţia ce va fi stabilită de lichidatorul judiciar şi dispune convocarea creditorilor debitorului pentru alegerea comitetului creditorilor, desemnarea preşedintelui acestuia, desemnarea lichidatorului judiciar şi stabilirea remuneraţiei lichidatorului judiciar, precum şi a oricăror alte aspecte necesare derulării procedurii. Dispune trimiterea notificărilor către debitor, către toţi creditorii debitorului, către toate băncile şi toate instanţele judecătoreşti competente, de către lichidatorul judiciar. Lichidatorul judiciar va întocmi şi va depune până la data de 20.02.2020 raportul amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi a existenţei premiselor angajării răspunderii acestora în condiţiile art. 169, prevăzut de dispoziţiile art. 97 alin. 1, iar lunar câte un raport privind descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, cuprinzând justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii, precum şi măsuri concrete privind desfăşurarea procedurii. În temeiul art. 39 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă , dispune deschiderea de către lichidatorul judiciar a unui cont bancar la o unitate bancară de pe raza municipiului Iaşi, în care se vor depune toate sumele de bani obţinute din lichidare şi din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.12.2019.
Incheiere de sedinta secreta 93/2019 din 11.12.2019Amână pronun?area la 11.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2019