Dosar 707/336/2019* din 18.11.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 707/336/2019*
Data dosar:
18.11.2019
Instanta:
Tribunalul Maramureș
Departament:
Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.07.2020 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.4 Apel
  • Dispus rejudecarea la prima instanţă sau la instanţa competentă

    Admite apelul declarat de către apelantul TIMIŞ STELICĂ,în contradictoriu cu intimata OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP SA, împotriva Sentinţei civile nr. 1662/2019 de la 12 septembrie 2019 a Judecătoriei Vişeu de Sus, pronunţată în dosarul nr. 707/336/2019, pe care o anulează în tot şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea în acest sens urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş, Secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.07.2020.

    Hotarare 633/2020 din 15.07.2020
  • Sedinta din data de 01.07.2020 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.4 Apel
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 15 iulie 2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2020
  • Sedinta din data de 17.06.2020 la ora 10:00

    Complet: NCPC Complet nr.4 Apel
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 1 iulie 2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2020
  • Sedinta din data de 22.04.2020 la ora 08:30

    Complet: NCPC Complet nr.4 Apel
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. 11 din Decretul Preşedintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020.

Flux dosar


Actualizare GRPD