I*** G****** M*****
Apelant PRIN REPREZENTANT LEGALA************ J******** A F********* P****** V*****
IntimatRespinge ca nefondat apelul declarat de Întreprinderea Individuală Golîmba Mirela împotriva încheierii civile din 12.06.2018 pronunţată de Judecătoria Bârlad pe care o păstrează. Pronunţată azi 01.07.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţe.
Hotarare 880/2019 din 01.07.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 01.07.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.06.2019Admite cererea de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru formulată de apelanta Întreprindere Individuală Golîmba Mirela, cod fiscal 33015644 cu sediul în oraş Murgeni, str. Dr. Emil Juvara, nr.123, jud. Vaslui . Dispune eşalonarea plăţii sumei de 500 lei reprezentând taxă judiciară de timbru datorată pentru apel în 4 tranşe, câte 125 lei lunar care se va achita până la data de 28 a fiecărei luni, începând cu luna mai 2019 şi până în luna august 2019. Prezenta încheiere constituie titlu executoriu şi se comunică organului fiscal competent pentru luarea în evidenţă, precum şi apelantei. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii. Dată în Camera de Consiliu astăzi, 25.04.2019. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţii prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 25.04.2019Pentru a se solicita relaţii de la AJFP Vaslui şi Primăria oraş. Murgeni, amână cauza la 25.04.2019.
Incheiere de sedinta din 15.04.2019Având în vedere că nu există dovada comunicării adresei către petentă conform Cod proc.civ. iar din cererea depusă la dosar şi înaintată prin e-mail nu rezultă dacă aceasta a înţeles conţinutul obligaţiilor care i-au fost puse în vedere pentru soluţionarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, acordă termen la 15.04.2019.
Incheiere de sedinta din 25.03.2019