M******* Ş***** I****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., cu aplicarea art.396 alin.10, condamnă inculpatul M******* Ş***** I****, la o pedeapsă de 8 luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin.1 C.pen.(faptă din data de 23.02.2017). În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit.b C.pen., impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program social de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 C.pen., stabileşte ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 60 zile la Primăria Mihail Kogălniceanu, judeţul Tulcea. În baza art.91 alin.4 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 alin. 1, 2 şi 4 C.pen., privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin.1 C.proc. pen., obligă inculpatul la plata către Stat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07.04.2021.
Hotarare 482/2021 din 07.04.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 07.04.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2021Amână cauza la data de 25.03.2021 faţă de lipsa martorului.
Incheiere de sedinta din 28.01.2021Amână cauza la data de 28.01.2021 pentru administrarea probelor încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 29.10.2020Amână cauza la data de 29.10.2020 faţă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 29.06.2020Având în vedere Hotărârea nr. 4/13.03.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Tulcea, preschimbă termenul de judecată din 04.05.2020. Fixează termen de judecată la data de 29.06.2020, cu citarea părţilor.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din data de 29.01.2020 prin care s-a dispus, începând cu data de 29.01.2020 – ora 16.00, suspendarea activitaţii de judecată pe o perioadă nedeterminată, amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 04.05.2020.
Incheiere de sedinta din 24.02.2020