B*** V*****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite contestaţia. Anulează decizia nr.211326/18.10.2018 emisă de intimată. Obligă intimata să emită o nouă decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului luând în considerare veniturile salariale brute menţionate în adeverinţele: nr.710/30.01.2019 eliberată de SC Publitrans 2000 SA şi nr.287/16.04.2019 emisă de SC Adria Servicii Arhivare SRL. Obligă intimata la plata diferenţelor de pensie aferente acestei recalculări începând cu data de 01.07.2019. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 15.07.2020
Hotarare 1299/2020 din 15.07.2020Suspendat de drept, potrivit art.42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României nr.195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr.212/16.03.2020.