I************ L**
ReclamantM******* G******* C***** E****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta I************ L**, în contradictoriu cu pârâta MARGARIT GABRIELA CARMEN ELENA. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1821,07 lei reprezentând contravaloare servicii şi 141,57 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata taxei de reziliere, ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanţă, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 23.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu4808/2019 din 23.12.2019Amână pronunţarea la data de 23.12.2019. Pronunţată în data de 19.12.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.12.2019Amână pronunţarea la data de 19.12.2019. Pronunţată în data de 13.12.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2019