B***** A****
InculpatÎn baza art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr.pen. rap. la art. 396 alin. 1 şi 2 Cod pr.pen. condamnă inculpatul B***** A****, la pedeapsa de 9(nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice”. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr.pen. rap. la art. 396 alin. 1 şi 2 Cod pr.pen. condamnă inculpatul B***** A****, la pedeapsa de 9(nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice”. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr.pen. rap. la art. 396 alin. 1 şi 2 Cod pr.pen. condamnă inculpatul B***** A****, la pedeapsa de 9(nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr.pen. rap. la art. 396 alin. 1 şi 2 Cod pr.pen. condamnă inculpatul B***** A****, la pedeapsa de 9(nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 334 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr.pen. rap. la art. 396 alin. 1 şi 2 Cod pr.pen. condamnă inculpatul B***** A****, la pedeapsa de 9(nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „punerea în circula?ie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 39 alin.1 lit.b rap. la art. 38 alin.2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din suma celorlalte patru pedepse aplicate, respectiv 12 luni, în final acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. raportat art. 45 alin. 3 lit. a) şi art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) rap. la art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute art. 66 alin. 1 lit. a), b), C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 92 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 68 alin. 1 Cod penal pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani se execută de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul Bu?ilă Aurel trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, impune inculpatului Bu?ilă Aurel să execute obligaţia de a frecventa programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 93 alin. 3 Cod pen. rap la art. 404 alin. 2 Cod pr.pen. impune inculpatului Bu?ilă Aurel să execute obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 90 de zile în cadrul Primăriei comunei Pătrăuţi, judeţul Suceava ori în cadrul AJOFM Suceava. În baza art. 404 alin. 2 Cod pr.pen. rap. la art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului B***** A**** asupra prevederilor art. 96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei ca urmare a nerespectării măsurilor de supraveghere ori neexecutării obligaţiilor impuse prin hotărâre, cu rea-credinţă, ori ca urmare a săvârşirii de infracţiuni pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada cât inculpatul s-a aflat sub măsura preventivă a reţinerii, respectiv de la 23.06.2019, ora 03.45 ?i până la 24.06.2019, ora 03.45. În baza art. 398 Cod pr.pen. rap. la art. 274 alin. 1 teza I Cod pr.pen., obligă inculpatul Bu?ilă Aurel la plata către stat a sumei de 1700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 700 lei în faza de urmărire penală. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu avocat Prisecaru Florentina în cuantum de 1.808 lei (313 lei pentru verificarea măsurii controlului judiciar, 627 lei pentru cameră preliminară şi 868 lei pentru fondul cauzei), conform delegaţiei pentru asisten?ă judiciară obligatorie nr. 1850/18.07.2019, va fi avansat în contul Baroului Suceava din fondurile Ministerului Justi?iei. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală în cuantum de 1254 lei cuvenit domnului avocat Balaţchi Marcel, în baza delegaţiei nr. 1726 din 23.06.2019, va fi avansat în contul Baroului Suceava din fondurile Ministerului Public. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.09.2019.
Hotarare 620/2019 din 24.09.2019Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 24.09.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.09.2019.
Incheiere de sedinta din 11.09.2019