C*** E****** A****
InculpatT******* P******
InculpatA************ R********** B******** D**** D******
Parte civilă1.În baza art. 396 alin. (2), (10) C. proc. pen. , rap. la art. 61 alin. (4) lit a) C.pen., condamnă inculpatul C*** E****** A**** – la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1800 lei, echivalentul a 60 zile amendă şi interzicerea dreptului de a pescui pe o durată de un an , pentru săvârşirea la data de 23.07.2016 a infracţiunii de pescuitul comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie, faptă prev. şi ped. de art. 64 lit. a) din O.U.G. nr.23/2008, privind pescuitul şi acvacultura. Stabileşte că suma corespunzătoare unei zile amendă este de 30 lei. În baza art. 396 alin. (2), (10) C. proc. pen. , rap. la art. 61 alin. (4) lit.a) C.pen., condamnă inculpatul C*** E****** A**** , la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1800 lei, echivalentul a 60 zile amendă şi interzicerea dreptului de a pescui pe o durată de un an, pentru săvârşirea la data de 23.07.2016 a infracţiunii de producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor , vârşelor, vintirelor , precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, faptă prev. şi ped. de art. 64 lit. i) din O.U.G. nr.23/2008, privind pescuitul şi acvacultura. Stabileşte că suma corespunzătoare unei zile amendă este de 30 lei În baza art. 38-39 lit c). C.pen. şi 45 alin. 3 lit a) C.pen., contopeşte cele două pedeapse cu amendă penală de câte 1800 lei , aplicându-se pedeapsa de 1800 lei amendă penală la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă de 1800 lei amendă penală, respectiv 600 lei urmând ca inculpatul C*** E****** A**** să fie condamnat la pedeapsa de 2400 lei amendă penală şi interzicerea dreptului de a pescui pe o durată de 1 an (echivalentul a 80 zile amendă). Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 63 C.pen. şi asupra disp. art. 559 alin. 2 C.pr.pen.şi art. 560 C.p.pen. , privind înlocuirea amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea -credinţă a pedepsei amenzii. 2. În baza art. 396 alin. (2), (10) C. proc. pen. , rap. la art. 61 alin. (4) lit a) C.pen., condamnă inculpatul T******* P****** – , la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1800 lei, echivalentul a 60 zile amendă şi interzicerea dreptului de a pescui pe o durată de un an , pentru săvârşirea la data de 23.07.2016 a infracţiunii de pescuitul comercial sau sportiv fară licenţă sau autorizaţie, faptă prev. şi ped. de art. 64 lit. a) din O.U.G. nr.23/2008, privind pescuitul şi acvacultura. Stabileşte că suma corespunzătoare unei zile amendă este de 30 lei. În baza art. 396 alin. (2), (10) C. proc. pen. , rap. la art. 61 alin. (4) lit.a) C.pen., condamnă inculpatul T******* P****** , la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1800 lei, echivalentul a 60 zile amendă şi interzicerea dreptului de a pescui pe o durată de un an, pentru săvârşirea la data de 23.07.2016 a infracţiunii de producerea, importul, comercializarea, deţinerea saufolosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor , vârşelor, vintirelor , precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, faptă prev. şi ped. de art. 64 lit. i) din O.U.G. nr.23/2008, privind pescuitul şi acvacultura. Stabileşte că suma corespunzătoare unei zile amendă este de 30 lei În baza art. 38-39 lit c). C.pen. şi 45 alin. 3 lit a) C.pen., contopeşte cele două pedeapse cu amendă penală de câte 1800 lei , aplicându-se pedeapsa de 1800 lei amendă penală la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă de 1800 lei amendă penală, respectiv 600 lei urmând ca inculpatul T******* P****** să fie condamnat la pedeapsa de 2400 lei amendă penală şi interzicerea dreptului de a pescui pe o durată de 1 an (echivalentul a 80 zile amendă). Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 63 C.pen. şi asupra disp. art. 559 alin. 2 C.proc.pen.şi art. 560 C.proc.pen. , privind înlocuirea amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea -credinţă a pedepsei amenzii. 3.În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. b)şi e) şi art. 66 alin. 2 din O.U.G. nr.23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, confiscă de la inculpaţi bunurile aflate la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Tulcea, conform dovezii seria H, nr. 0167427 din data de 01.08.2016 (pripon cu 56 de cârlige metalice), respectiv a contravalorii cantităţii de 35 kg. peşte din specia somn, 1 kg. peşte din specia şalău, conform notei de recepţie şi constatare diferenţe din 23.07.2016. În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 112 alin. (2) rap. la art. 112 alin. 1 lit.b) C.pen. şi art. 66 alin. 1 din O.U.G. nr.23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, confiscă de la inculpatul T******* P****** echivalentul bănesc în sumă de 500 lei a ambarcaţiunii de tip lotcă din fibră şi borduri albe, dotată cu motor SELVA de 40 C.P. şi a rezervorului de carburant, bunuri lăsate în custodia inculpatului conform procesului-verbal din data de 23.07.2016. 4.În baza art. 397 C.proc.pen, rap. la art. 1349 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de A************ R********** B******** D**** D****** şi obligă în solidar inculpaţii la plata sumei de 385, 43 lei, reprezentând prejudiciul cauzat fondului piscicol (contravaloarea cantităţii de 35 kg. peşte de diferite specii). 5.În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata a câte 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.11.2020.
Hotarare 1414/2020 din 13.11.2020stabileste termen pentru pronunţare la data de 13.11.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2020pentru îndeplinirea procedurii de citare
Incheiere de sedinta din 01.07.2020REZOLUŢIE 08.04.2020 Având in vedere dispozi?iile art. 43 alin. 2 teza I din Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României publicat in MO nr. 212/16.03.2020, Partea I, conform cărora „ Procesele penale aflate în curs pe rolul instan?elor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură de cameră preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgen?ă, cu excep?ia...”, va constata suspendată de drept judecata prezentei cauze.
Incheiere suspendare din 08.04.2020pentru dezbaterile judiciare având în vedere Hotărârea Adunării Generale privind protestul magistratilor
Incheiere de sedinta din 26.02.2020