I**** G*******
PetentG********* P****
IntimatÎn baza art.4886 alin.1 C.pr.pen., admite contestaţia privind durata procesului formulată de petentul Ibriş Gheorghe. Stabileşte drept termen pentru finalizarea urmăririi penale în dosarul penal nr.1454/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui (în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.193 al.2 C.pen) la data de 01.11.2019. Contestatorul Ibriş Gheorghe nu va putea formula o nouă contestaţie mai devreme de data de 30.11.2019. Dosarul de urmărire penală nr.1454/P/2018 va fi restituit Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru continuarea cercetărilor. În baza art.29 alin. 5 din Legea nr.47/1992 republicată, respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul Ibriş Gheorghe, ca urmare a inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate invocate de acesta, fiind contrară prevederilor art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992 republicată. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă în ceea ce priveşte soluţia în contestaţie durată proces penal şi cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare cu privire la soluţia referitoare la excepţia de neconstituţionalitate. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 09.09.2019.
Incheierefinalacameraconsiliu din 09.09.2019În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 09 Septembrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.09.2019În temeiul art. 64 alin.1 lit. f C.p.p, admite declaraţia de abţinere formulată de magistrat Moldovan Georgina, în cauza penală nr. 7167/333/2019, având ca obiect contestaţie durată proces (art.488 ind. 2 C.p.p.) . Trimite la completul investit pentru continuarea judecăţii. Definitivă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.08.2019.
Incheiere abtinere din 02.08.2019Amână cauza în vederea soluţionării declaraţiei de abţinere
Incheiere de sedinta din 30.07.2019