T**** F***** A********
InculpatÎn condiţiile art. 346 alin. 1 din noul Cod de procedură penală (NCPP) constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 3889/P/2018 din data de 12 noiembrie 2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman privind pe inculpatul T**** F***** A********, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (l) C. pen. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Constată că Judecătoria Roman este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, potrivit art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 lit. a NCPP. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul T**** F***** A********. Termenul de judecată va fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie la judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Neamţ în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu azi, 06 ianuarie 2020.
Incheiere finala dezinvestire 7/2020 din 06.01.2020