P******* M***** F*******
InculpatD*** R**** G*******
InculpatB**** V********
Parte vătămată parte civilăD*** E**** C********
Parte responsabilă civilmenteI. Condamnă pe inculpatul Pleşescu Marius Fluturel la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin 1, art. 229 al. 1 lit.d şi alin 2 lit b Cod penal, cu aplicarea art 35 alin 1 Cod penal, art 77 lit d Cod penal, art 41 Cod penal şi art 396 alin 10 Cod procedură penală (4 acte de executare). Constată că faptele din prezenta cauză au fost săvârşite în termenul de supraveghere de 4 ani, stabilit prin sentinţa penală nr. 1366/2018 a Judecătoriei Vaslui, definitivă prin neapelare la 07.11.2018. În temeiul art 96 alin 4 Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art 233,234 alin 1 lit d Cod penal cu aplicarea art. 396 alin 10 Cpp prin sentinţa penală nr. 1366/2018 a Judecătoriei Vaslui. În temeiul art 96 alin 5 Cod penal, art 43 alin 1 Cod penal, adaugă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1366/2018 a Judecătoriei Vaslui, urmând ca inculpatul Pleşescu Marius Fluturel să execute pedeapsa finală de 6 (şase) ani închisoare. În baza art 45 alin 1 Cod penal, art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. art. 66 lit. a şi lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art.45 alin 5 Cod penal, art. 65 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 399 alin 1 Cod de procedură penală, menţine starea de arest şi măsura arestării preventive a inculpatului Pleşescu Marius Fluturel, dispusă prin Încheierea de şedinţă nr. 22 din 26.05.2019 pronunţată în dosarul nr. 5413/333/2019, în baza căreia a fost emis Mandatul de Arestare Preventivă nr. 28/U/26.05.2019. În baza art. 404 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art 72 al.1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 15.07.2018 la 26.10.2018 (conform sentinţei penale nr.1366/2018 a Judecătoriei Vaslui) precum şi perioada reţinerii şi arestării preventive de la 26.05.2019 la zi. II. În temeiul art 114 Cod penal, art 115 alin 1 lit d Cod penal, art 120 Cod penal, aplică inculpatului Duţu Remus-Georgian măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o durată de 3 (trei) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art 48 alin 1 rap. la art. 228 alin 1, art 229 alin 1 lit d şi alin 2 lit b Cod penal cu aplicarea art 113 alin 2 Cod penal, art 396 alin 10 Cpp. Supravegherea executării măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Vaslui. Conform art. 121 Cod penal, pe durata executării măsurii educative, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta. b) să nu frecventeze localuri (bar, discotecă, etc) în care se consumă băuturi alcoolice şi în care sunt amplasate jocuri de noroc. Conform art 121 alin 3 Cod penal, supravegherea executării obligaţiilor impuse de instanţă se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Vaslui. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art 123 Cod penal, în sensul posibilităţii înlocuirii măsurii dispuse cu o măsură educativă privativă de libertate dacă inculpatul nu respectă cu rea credinţă condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse sau dacă săvârşeşte o nouă infracţiune. Acţiunea civilă: Admite acţiunea civilă promovată în procesul penal de persoana vătămată B**** V********. În temeiul art 1381 Cod civil, art 23 alin 3 Cod procedură civilă, obligă pe inculpatul Pleşescu Marius Fluturel să plătească părţii civile suma de 1120 lei cu titlu de despăgubiri civile (fapte din 11.03.2019, 21.04.2019, 24.05.2019). În temeiul art 1383 Cod civil, obligă în solidar pe inculpaţii Pleşescu Marius Fluturel şi Duţu Remus Georgian, acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente Duţu Elena Cleopatra, să plătească părţii civile suma de 1200 lei cu titlu de despăgubiri civile (faptă de la finalul lunii martie-începutul lunii aprilie 2019) În baza art. 274 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă inculpatul Pleşescu Marius Fluturel la plata către stat a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cursul judecăţii. În baza art. 274 alin. 2,3 Cod de procedură penală, obligă inculpatul Duţu Remus Georgian în solidar cu partea responsabilă civilmente Duţu Elena Cleopatra la plata către stat a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cursul judecăţii. Suma de 795 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu în cursul camerei preliminare (av. Buchidău Dan-delegaţie nr. 1552/2019), suma de 795 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu în cursul camerei preliminare (av. Leonte Mona, delegaţie nr. 1553/2019), suma de 868 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu în cursul judecăţii (av. Leonte Mona) vor fi avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Constată că inculpatul Duţu Remus Georgian a fost asistat de apărător ales în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.10.2019.
Hotarare 1518/2019 din 25.10.2019stabileşte pronun?area la 25.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2019admite declaraţia de abţinere
Incheiere de sedinta din 30.09.2019declaraţie abţinere preşedinte complet
Incheiere de sedinta din 26.09.2019