M**** M****
InculpatÎn baza art. 273 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă inculpatul M**** M****, la pedeapsa de 1 an închisoare. Constată că fapta dedusă judecăţii este concurentă cu fapta pentru care a fost dispusă suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M**** M**** prin sentinţa penală nr. 3867/07.11.2018 a Judecătoriei Craiova pronunţată în dosarul nr. 17927/215/2018, definitivă prin neapelare la data de 11.12.2019. În baza art. 97 alin. 1 C.pen. anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr. 3867/07.11.2018 a Judecătoriei Craiova pronunţată în dosarul nr. 17927/215/2018, definitivă prin neapelare la data de 11.12.2018. În baza art. 97 alin. 1 rap. la art. 38 alin. 1 şi 39 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele menţionate anterior, respectiv aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în final o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 4 ani, stabilit conform art. 92 alin. 1 C.pen, calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 3867/07.11.2018 a Judecătoriei Craiova pronunţată în dosarul nr. 17927/215/2018, definitivă prin neapelare la data de 11.12.2018, respectiv de la 11.12.2018. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului următoarea obligaţie: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Dolj; În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei com. Gângiova, jud. Dolj, pe o perioadă de 120 de zile. Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. b) şi alin. 3 C.pen. se va face de către Serviciul de Probaţiune Dolj. În baza art. 404 alin. 2 rap. la art. 96 alin. 1 C.pen., se pune în vedere inculpatului că, nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau neexecutarea cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, atrage revocarea suspendării şi executarea pedepsei. Constată conform sentinţei penale nr. 3867/07.11.2018 a Judecătoriei Craiova pronunţată în dosarul nr. 17927/215/2018, definitivă prin neapelare la data de 11.12.2018, că inculpatul M**** M**** a fost reţinut, arestat la domiciliu şi arestat preventiv din data de 16 mai 2018 până la data de 07 noiembire 2018. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 175 lei (din care suma de 100 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmării penale). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică la 12.12.2019.
Hotarare 298/2019 din 12.12.2019Amână pronunţarea la data de 12.12.2019. Pronunţată în şedinţă publică la 05.12.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.12.2019Amână pronunţarea la data de 05.12.2019. Pronunţată în şedinţă publică la 21.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2019lipsa raspuns la adresa instantei
Incheiere de sedinta din 24.10.2019lipsa inculpat
Incheiere de sedinta din 26.09.2019