B******* R****
Intimat ContestatorB** S***
Apelant IntimatAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: Respinge cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 6 şi art. 8 din condiţiile speciale ale contractului de credit nr. 955/03.10.2007, ca neîntemeiată. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Obligă intimatul să plătească apelantei suma de 20 lei reprezentând parte din cheltuielile de judecată din apel. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.04.2019.
Hotarare 534/2019 din 24.04.2019Amână pronunţarea la data de 24.04.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.04.2019Amână pronunţarea la data de 23.04.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2019