M**** S******
InculpatÎn baza art. 236 Cod de procedură penală, admite propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Ia?i, şi, în consecinţă: În baza art. 236, art. 235 raportat la art. 234 Cod procedură penală cu referire la art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. “e” ?i art. 223 alin. 2 din Cod procedură penală, prelunge?te măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul M**** S******, în prezent aflat în stare de reţinere în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Ia?i, cetă?ean român, aflat în rela?ii de concubinaj cu două femei, tată a trei copii (dintre care unul major şi doi minori), ocupaţia – agricultor, cu antecedente penale, cercetat în dosarul de urmărire penală nr. 707/P/2019 sub acuza?ia săvârşirii infracţiunilor de „omor” prev. şi ped. de art. 188 alin.1 Cod penal şi „loviri sau alte violen?e” prev. şi ped. de art. 193 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.11.2019 până la data de 29.12.2019, inclusiv. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, în acestea fiind inclus şi onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 313 lei (delegaţia nr. 6222/25.11.2019), care va fi plătit către Baroul Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului de Justiţie. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicarea minutei pentru inculpat şi pentru procuror. Soluţionată şi pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 25.11.2019, ora 16.30.
Incheiere masuri preventive faza de UP 227/2019 din 25.11.2019