C***** C* I*****
InculpatÎn baza art. 326 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură, 61 alin. 2, alin. 4 lit. b, alin. 6 Cod penal, condamnă pe inculpatul CONDOR IUSTIN, la o pedeapsă de 1200 de lei amendă penală (120 de zile amendă înmulţite cu suma de 10 de lei corespunzătoare unei zile amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. Atrage atenţia inculpatului ca, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să depună la judecătorul delegat cu executarea recipisa privind plata amenzii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 63 şi 64 Cod penal care prevăd înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii sau cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. În temeiul art. 25 alin. 3 Cod de procedură penală, desfiinţează cererea formulată de către inculpat în vederea eliberării unui nou permis de conducere depusă la serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Maramureş, precum şi a duplicatului permisului de conducere seria MM00290376M, înregistrat la poziţia nr. 74/2019 din Registrul de mijloace de probă al Judecătoriei Baia Mare. În baza art. 274 al. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 17.10.2019.
Hotarare 3653/2019 din 17.10.2019