D*** P* A********
InculpatP****** D***** I*****
Parte civilăS******* O******** C******
Parte civilăS******* J******* D* U****** A***
Parte civilăP****** M****** C********* p*** r*********** l**** P****** D***** I*****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 396 alin. (2) şi (10) din C.p.p., Condamnă pe inculpatul Dura Alexandru, .....la: - pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută si pedepsită de art. 192 alin. 2 din Codul Penal - pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de - nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 350 alin. 1 C.pen. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, cu referire la art. 38 alin. (1) Cod penal, contopeşte cele 2 pedepse, aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv sporul de 2 (două) luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 6 (?ase) luni închisoare În baza art. 91, 92 din C.p., Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere a inculpatului de 2 (doi) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. (1) din C.p., Obligă pe inculpat ca, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit.a) din C.p., Impune inculpatului să execute obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională În baza art. 93 alin. (3) din C.p., Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 (?aizeci) zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria Oraşului Cîmpeni sau Primăria Comunei Bistra Conform art. 91 alin. (4) din C.p. rap. la art. 404 alin. (2) din C.p.p., Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere: - revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie; - posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse, anume revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei. În baza art. 397 din C.p.p. rap. art. 25 din C.p.p., respectiv la art. 1349, art. 1357, art. 1371 ?i urm. din C.civ., Admite în parte ac?iunile civile formulate de păr?ile civile : Poşogan Dănuţa Ileana, ., Po?ogan Mădălin Constantin ?i Po?ogan Eduard Ioan , reprezentan?i legal de către mama lor Poşogan Dănuţa Ileana Obligă inculpatul să achite păr?ilor civile următoarele sume: -Poşogan Dănuţa Ileana, suma de 10.000 lei cu titlu de prejudiciu nepatrimonial suferit ; -Po?ogan Mădălin Constantin suma de 20.000 lei cu titlu de prejudiciu nepatrimonial suferit -Po?ogan Eduard Ioan suma de 20.000 lei cu titlu de prejudiciu nepatrimonial suferit Constată că inculpatul a achitat păr?ilor civile suma de 15.000 lei. Obligă inculpatul să achite păr?ilor civile Po?ogan Mădălin Constantin ?i Po?ogan Eduard Ioan lunar câte 190 lei pentru fiecare, cu titlu de prejudiciu patrimonial suferit începând cu data 22.10.2017 ?i până la majoratul acestora, sume la care se adaugă dobânda legală, începând cu scaden?a fiecărei rate ?i până la data plă?ii efective. Respinge solicitarea păr?ii civile Poşogan Dănuţa Ileana de a fi obiligat inculpatul la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de daune materiale Ia act de faptul că persoanele juridice Spitalul Orăşenesc Cîmpeni – or. Cîmpeni, str. Horea, nr. 63, jud. Alba, Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia – mun. Alba Iulia, Bd. Revoluţiei, nr. 23, jud. Alba nu s-au constituit păr?i civile în cauză În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1), din C.p.p., Obligă pe inculpatul la plata sumei de 1100 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (1000 lei în cursul urmăririi penale, iar diferenţa în etapa camerei preliminare şi a judecăţii). Conform art. 275 alin. (6) din C.p.p., Onorariul al apărătorului din oficiu al păr?ilor civile minore Po?ogan Mădălin Constantin ?i Po?ogan Eduard Ioan, av. Stoica Andrei, în sumă de 940 lei, conform delegaţiei nr. 63/02.06.2020, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. În temeiul art.7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, aduce la cunoştinţa inculpatului faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru procuror, inculpat, părţile civile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 20.11.2020
Hotarare 166/2020 din 20.11.2020Amana pronun?area la data de 20.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2020Stabileşte termen de pronunţare la 6.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2020În vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 03.09.2020Ca urmare a introducerii în cauză a pers. vătămate minori, citarea acestora cu menţiunea că se pot constitui părţi civile până la începerea cercetării judecătoreşti.
Incheiere de sedinta din 02.07.2020În temeiul art. 43 alin. 2 din Decretul nr. 195/16.03.2020, constată că a intervenit suspendarea de drept până la încetarea stării de urgen?ă.
Incheiere de sedinta din 02.04.2020Pentru desemnarea unui aprător din oficiu pentru persoanele vătămate - minori
Incheiere de sedinta din 20.02.2020Dispune anularea tuturor actelor, judecata urmând a se relua începând cu primul termen de judecată, pentru care se citează toate părţile cu o copie a încheierii de şedinţă.
Incheiere de sedinta din 16.01.2020Repus cauza pe rol. Se citeaza partile. Termen de judecata la 16.01.2020 ora 11:00.
Incheiere de sedinta din 10.12.2019Pronuntarea la 10.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2019Pentru a se cita martorii.
Incheiere de sedinta din 31.10.2019Amanat la cererea partii civile P.D.I. pentru a-si formula apararea.
Incheiere de sedinta din 26.09.2019