N******* H****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul N******* H****, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "Conducerea unui vehicul fără prermis de conducere", prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal. În temeiul art. 88 alin. (3) Cod penal, revocă amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "Conducerea unui vehicul fără prermis de conducere", prevăzută de art. 335 alin. (l) Cod penal, aplicată prin Sentinţa penală nr. 274/23.03.2016, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. 4084/258/2015, definitivă prin neapelare la data de 12.04.2016 şi dispune aplicarea pedepsei. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime (4 luni închisoare) din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 91 - 92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere pe o durată de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii. Conform prevederilor art. 93 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a), b) şi alin. (3) Cod penal, obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere: - să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională sau cursurile unei şcoli de şoferi; - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; - să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 de zile (240 ore de activitate prestată efectiv conform art. 52 alin.2 din Legea nr. 253/2013), în cadrul Primăriei com. Sânsimion sau com. Sancrăieni jud. Harghita, incluzând zilele efectuate în baza s.p. 274/2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc. În temeiul art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor prevăzute de art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, ori săvârşeşte o nouă infracţiune. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (din care 200 lei cheltuieli stabilite prin rechizitoriu). Suma de 868 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu (delegaţie nr. 00296/2019) precum şi cheltuielile de traducere rămân în sarcina statului şi se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.07.2019.
Hotarare 576/2019 din 25.07.2019amână pronunţarea în data de 25 iulie 2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.07.2019amână pronunţarea la data de 18 iulie 2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.07.2019stabileşte termen pt deliberare şi pronunţare la data de 04 iulie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2019în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 12.06.2019