M********* O********** R*********** L**** P*****
Intimat reclamantS*** M******** C***** S*****
Apelant pârâtAdmite apelul formulat de S*** M******** C***** S***** împotriva sentinţei civile nr. 860/05.04.2019 pronunţată de Judecătoria Oneşti, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Respinge capătul de cerere privind obligarea la plata chirie restante şi a majorărilor de întârziere aferente, ca rămas fără obiect. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Respinge cererea formulată de apelanta S*** M******** C***** S***** de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Bacău – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronun?ată în şedinţă publică, azi, 17.11.2020.
Hotarare 791/2020 din 17.11.2020Amână pronuntarea la data de 17.11.2020. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 03.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2020Amână pronuntarea la data de 03.11.2020. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2020Amână pronuntarea la data de 20.10.2020. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 06.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2020Acordă termen la data de 06.10.2020, ora 11 C8A, pentru solutionarea litigiului pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 30.06.2020Vă informăm că potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, „în temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) se suspendă de plin drept pe durata stării de urgen?ă instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop”, în perioada 16 martie – 16 aprilie urmând a se soluţiona numai cauzele de urgenţă deosebită stabilite prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bacău nr. 12/18.03.2020, respectiv următoarele cauze din materia civil (apel şi directe): asigurare de dovezi, ordonanţe preşedinţiale având ca obiect măsuri care justifică urgenţa deosebită în contextul declarării stării de urgenţă; poprire asiguratorie, reintegrare spaţiu locativ, sechestru asigurător, sechestru judiciar, suspendare provizorie, suspendare – art. 143 NCPC/art. 40 alin. 2 din CPC, suspendare executare art. 484, 507, 512, 700, 718 NCPC/art. 300, 3191, 325 CPC, încuviinţare executare silită numai în ceea ce priveşte cauzele de urgenţă deosebită care sunt cuprinse în prezenta listă, prezenta cauză neîncadrându-se în această categorie. Vă informăm că potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, „după încetarea stării de urgen?ă, judecarea proceselor prevăzute la alin. (6) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgen?ă, instan?a de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată ?i citarea păr?ilor” dispoziţii în aplicarea cărora instanţa, în 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, va lua măsuri pentru fixarea unui nou termen de judecată şi citarea părţilor.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bacău din 30.01.2020, prin care s-a hotărât continuarea formei de protest adoptate în Adunarea Generală din 21.01.2020, respectiv suspendarea activită?ii judecătore?ti până la pronun?area de către Curtea Constitu?ională asupra sesizării Î.C.C.J. sesizarea Cur?ii Constitu?ionale a României pentru controlul constitu?ionalită?ii, înainte de promulgare, a Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu ?i indemniza?iile pentru limită de vârstă, precum ?i pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupa?ionale ?i solu?ionarea doar a cauzelor urgente - suspendare executare silită. Prezenta cauza nefiind o cauză urgentă, urmează a amâna judecata la data de 07.04.2020.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020Acordă termen la data de 04.02.2020 ora 09.00 C8A, faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul apelantei-pârâtei.
Incheiere de sedinta din 10.01.2020Amână cauza în vederea emiterii unei adrese către UAT Oneşti prin care i se va solicita să precizeze care sunt cele 3 luni neachitate de chirie, cuantumul celor 3 luni de chirie, precum şi dacă au fost făcute plăţi parţiale în cele 3 luni de chirie, dacă apelanta are chirie restantă, cuantumul nominal al chiriei, modul de calcul şi dacă s-au emis acte de executare pentru chiria restantă, precum şi dacă au fost recuperate o parte din sumele executate silit, şi acordă termen la data de 10.01.2020 C8A ora 9.
Incheiere de sedinta din 05.11.2019