S**** C*******
InculpatI. În temeiul art. 228 alin. 1 cu aplic. art. 35 alin. 1 din C. Pen. (două acte materiale) ?i cu aplicarea art. 41 ?i art. 43 alin. 5 din Codul penal, rap. la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul S.C. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată în stare de recidivă postexecutorie. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzută de art.66 alin. 1, lit. a şi b C.pen., respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani. În temeiul art. 65 alin. 1, rapt la art. art. 66 alin.1 C.pen. interzice ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. art.66 alin. 1, lit. a şi b C.pen., respectiv interzice inculpatului exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen. constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta, este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1011 din 13.08.2019, pronun?ată de către Judecătoria Constan?a în dosarul nr. 32716/212/2018, definitivă prin decizia penală nr. 1225/P/23.12.2019 a Cur?ii de Apel Constan?a, la pedeapsa de 1 an închisoare dar ?i prin sentin?a penală nr. 1601 din 17.07.2019, pronun?ată de către Judecătoria Medgidia în dosarul nr. 3543/256/2019, definitivă prin decizia penală nr. 1014/P din 15.11.2019 a Cur?ii de Apel Constan?a la pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art. 43 alin. 2 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, la care se adaugă un sporul obligatoriu de 8 (opt) luni închisoare reprezentând o treime din celelalte pedepse, rezultând pedeapsa de 3 (trei) ani ?i 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal aplică condamnatului pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b Cod penal, pe o durată de 3 ani. În baza art.65 alin.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 72 C. pen. deduce din durata pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre, durata executată de la 08.04.2019 la zi. Anulează formele de executare emise în baza sentinţelor penale men?ionate mai sus şi dispune emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare. Ia act că persoanele vătămate nu s-au constituit păr?i civile în prezentul proces penal. În temeiul art. 274 alin.1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 627 lei – avocat Abiltar Ferhudtin, delegaţie nr. 1113/2020, rămâne în sarcina statului şi urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în zece zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.06.2020.
Hotarare 1316/2020 din 17.06.2020Amână pronunţarea la data de 17.06.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.06.2020SUSPENDAT DE DREPT IN BAZA DECRETULUI NR. 240/14.04.2020 EMIS DE PRESEDINTELE ROMÂNIEI.
Termen preschimbat la 07.05.2020
Citarea inculpatului cu mandat de aducere şi afişare la uşa instanţei
Incheiere de sedinta din 12.03.2020