T***** E****
ReclamantC****** L***** D* F*** F****** F******
PârâtC****** J******** D* F*** F****** D***
PârâtAdmite excepţia autorităţii de lucru judecat invocată din oficiu. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul T***** E**** în contradictoriu cu pârâtele C****** L***** D* F*** F****** F****** şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Dolj având ca obiect "fond funciar". Cu drept de apel în termen d 30 de zile de la comunicare care se va depune la sediul Judecătoriei Filiaşi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.12.2019.
Hotarare 806/2019 din 06.12.2019Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de reclamant prin avocatul din oficiu Irina Marieta Militaru, pentru a dovedi situaţia de fapt este admisibilă potrivit legii şi duce la soluţionarea procesului, în temeiul dispoziţiilor art. 255 C. proc.civ. şi art. 258 C.proc.civ., urmează să o încuviinţeze. În ceea ce priveşte proba cu expertiza tehnică judiciară solicitată de către reclamant, instanţa va proroga punerea în discuţie a utilităţii si admisibilităţii acestei probe după administrarea probei cu înscrisuri. Va dispune citarea comisiilor pârâte cu copii de pe precizările formulate de reclamant şi de pe înscrisurile anexate în vederea exprimării unui punct de vedere.
Incheiere de sedinta din 15.11.2019Apreciind întemeiată cererea de amânare a judecăţii cauzei formulată de reclamant, prin avocatul din oficiu Marieta - Irina Militaru, în vederea observării dosarului şi pregătirii apărării, instanţa o va încuviinţa. Pune în vedere reclamantului prin avocatul din oficiu, să depună la dosar precizare scrisă, în suficiente exemplare, pentru instanţă şi pentru comunicare, privind temeiul de drept al cererii şi motivarea în fapt. Urmează a proroga discutarea admisibilităţii şi utilităţii probelor, la o dată ulterioară, după stabilirea temeiului de fapt şi de drept al cererii de chemare în judecată. Constată că pârâtele au termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art. 229 alin.1 C.pr.civ.
Incheiere de sedinta din 11.10.2019Având în vedere lipsa de apărare a reclamantului, instanţa va dispune amânarea judecăţii cauzei. Ca urmare a admiterii cererii formulate de către reclamant în baza OUG nr. 51/2008 privind acordarea de asistenţă juridică, va dispune comunicarea încheierii de şedinţă către Baroul Dolj în vederea desemnării unui avocat, urmând a proroga discutarea probelor la o dată ulterioară, după prezentarea avocatului din oficiu. Constată că pârâtele au termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art. 229 alin.1 C.pr.civ.
Incheiere de sedinta din 20.09.2019Admite în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul Tănase Eugen. Asigura asistenţă juridică prin desemnarea unui apărător din oficiu. Prezenta încheiere se vor comunica decanului baroului din circumscripţia instanţei, în vederea desemnării unui avocat pentru asistarea şi reprezentarea petentului. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 13.09.2019