S***** L******* M*****
ReclamantC******* A***** R*****
PârâtS********* Î************* P************* C*
ReclamantRespinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Caraş-Severin, în numele membrei de sindicat S***** L******* M*****, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Şcolar Educaţie Incluzivă "Aurora" Reşiţa, Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică la 04.06.2019.
Hotarare 907/2019 din 04.06.2019Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru reclamantă. Emiterea unei adrese către pârât pentru a comunica instanţei dacă reclamantei S***** L******* M***** i-au fost acordate drepturile băneşti stabilite prin sentinţa civilă nr. 1752/2010 a Curţii de Apel Timişoara, în ce cuantum şi dacă i-a fost acordată şi dobânda la această sumă şi pentru ce perioadă, iar în caz de necomunicare a răspunsului solicitat se va aplica amendă judiciară în sarcina conducătorului instituţiei. Amână judecarea cauzei la 04.06.2019. Pronunţată în şedinţa publică la 09.04.2019.
Incheiere de sedinta din 09.04.2019