C**** G** I*****
InculpatP******* C****** D********
Parte civilăCondamnă pe inculpatul C.I., fiul lui în com. Cetate, jud. Bistriţa-Năsăud, cetăţean român, studii 10 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, domiciliat în com. , în prezent deţinut în Penitenciarul Bistriţa, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, prev. de art. 107 alin. 1 lit. a din Legea 46/2008, cu aplic. art. 41 alin. 1 CP şi art. 396 alin. 10 CPP, la pedeapsa de: - 3 ani închisoare. Constată că fapta dedusă judecăţii a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 41 alin. 1 CP, raportat la condamnarea de 4 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin SP nr. 772/17.06.2010 a Judecătoriei Bistriţa. În temeiul art. 14 rap. la art. 397 CPP obligă pe inculpat la plata despăgubirilor civile în sumă de 1.022,24 lei în favoarea părţii civile Primăria com. Dumitriţa. În baza art. 274 alin. 1 CPP, obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Onorariul cuvenit av. din oficiu Nicolae Alexandra Cristina în cuantum de 1.514 lei, vor fi achitate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.11.2019.
Hotarare 2146/2019 din 11.11.2019