C***** F*****
InculpatRespinge ca neîntemeiată solicitarea formulată de inculpatul C***** F***** de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar. Admite propunerea de prelungire a arestului la domiciliu formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman în dosarul de urmărire penală nr. 3093/P/2019 şi, în consecinţă: În temeiul art. 222 alin. 7 C.p.p. rap. la art. 223 alin. 2 teza a II-a C.p.p., prelungeşte măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul C***** F*****, pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, prev. de art. 336 alin. 1 Cp. şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, prev. de art. 338 alin. 1 Cp., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp. prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Roman nr. 44/30.09.2019, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29 noiembrie 2019 şi până la data de 28 decembrie 2019 inclusiv. Impune inculpatului C***** F***** obligaţia de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, respectiv cel din fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art.221 alin.2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul se va supune următoarelor obligaţii: - să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţelor de judecată ori de câte ori este chemat; - să nu comunice cu persoanele vătămate Diaconu Victoria, şi Olteanu Constantin, şi martorii Lupu Liviu, Cazacu Dumitru Dan, şi Cruceanu Constantin Adrian. În temeiul art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii preventive sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 221 alin. 8 Cod procedură penală, dispune comunicarea copiei prezentei încheieri inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman organului desemnat cu supravegherea acestuia (I.P.J. Neamţ – Serviciul de Investigaţii Criminale), organului de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte acesta (I.P.J. Neamţ – Poliţia mun. Roman), serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Serviciului de Eliberare a Paşapoartelor Simple Neamţ şi I.P.J. Neamţ - CRAP. Potrivit art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Executorie potrivit art. 204 alin. 3 NCPP. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu azi, 22 noiembrie 2019.
Incheiere masuri preventive faza de UP 62/2019 din 22.11.2019