M**** F******
InculpatM**** A****
InculpatM**** C*****
InculpatM**** F*****
InculpatM**** N******
InculpatA1. În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. 1 lit. f) Cod proc. pen. încetează procesul penal în privinţa inculpatului M**** A****, pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda, faptă prev. de art. 270 alin. 3 din Lg. 86/2006 privind Codul Vamal cu aplicarea art. 35 alin1. Cp A2. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., art. 75 alin. 1 lit. d C.pen. şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul M**** F***** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 94 C. pen. raportat la art. 57 din Legea nr. 253/2013, supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Călăraşi. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a), b) C.pen., instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să urmeze un curs de calificare profesională şi să frecventeze un program de reintegrare socială. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei Călăraşi. În baza 404 alin. (2) C.proc.pen. ?i art. 91 alin. (4) C.pen., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea pe o durată de 24 ore, de la data de 05.07.2018, ora 19,34 până la data de 06.07.2018, ora 19:33, precum şi arestarea preventivă pe o perioadă de 11 zile, începând cu data de 29.06.2017 şi până la data de 09.07.2017. A3. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., art. 75 alin. 1 lit. d C.pen. şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul M**** C***** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 94 C. pen. raportat la art. 57 din Legea nr. 253/2013, supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Călăraşi. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a), b) C.pen., instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să urmeze un curs de calificare profesională şi să frecventeze un program de reintegrare socială. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei Călăraşi. În baza 404 alin. (2) C.proc.pen. ?i art. 91 alin. (4) C.pen., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea pe o durată de 24 ore, de la data de 05.07.2018, ora 20,30 până la data de 06.07.2018, ora 20:29, precum şi arestarea preventivă pe o perioadă de 11 zile, începând cu data de 29.06.2017 şi până la data de 09.07.2018. A4. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., art. 75 alin. 1 lit. d C.pen. şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpata M**** F****** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 94 C. pen. raportat la art. 57 din Legea nr. 253/2013, supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Călăraşi. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a), b) C.pen., instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să urmeze un curs de calificare profesională şi să frecventeze un program de reintegrare socială. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei Călăraşi. În baza 404 alin. (2) C.proc.pen. ?i art. 91 alin. (4) C.pen., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea pe o durată de 24 ore, pe o durată de 24 ore, de la data de 05.07.2018, ora 20,15 până la data de 06.07.2018, ora 20:15, precum şi arestarea preventivă pe o perioadă de 11 zile, începând cu data de 29.06.2017 şi până la data de 09.07.2018. A5. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., art. 75 alin. 1 lit. d C.pen. şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul MEMET NICU?OR la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 94 C. pen. raportat la art. 57 din Legea nr. 253/2013, supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Călăraşi. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a), b) C.pen., instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să urmeze un curs de calificare profesională şi să frecventeze un program de reintegrare socială. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei Călăraşi. În baza 404 alin. (2) C.proc.pen. ?i art. 91 alin. (4) C.pen., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea pe o durată de 24 ore, pe o durată de 24 ore, de la data de 05.07.2018, ora 20,00 până la data de 06.07.2018, ora 20:00 şi arestarea preventivă pe o perioadă de 11 zile, începând cu data de 29.06.2017 şi până la data de 09.07.2018. A6. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., art. 75 alin. 1 lit. d C.pen. şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpata POPOROGU FELICIA la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 94 C. pen. raportat la art. 57 din Legea nr. 253/2013, supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Călăraşi. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a), b) C.pen., instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să urmeze un curs de calificare profesională şi să frecventeze un program de reintegrare socială. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei Perişoru. În baza 404 alin. (2) C.proc.pen. ?i art. 91 alin. (4) C.pen., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea pe o durată de 24 ore, pe o durată de 24 ore, de la data de 05.07.2018, ora 18,00 până la data de 06.07.2018, ora 18:00 şi arestarea preventivă pe o perioadă de 11 zile, începând cu data de 29.06.2017 şi până la data de 09.07.2018. A7. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., art. 75 alin. 1 lit. d C.pen. şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul FÂNARU VALENTIN- MĂDĂLIN la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 94 C. pen. raportat la art. 57 din Legea nr. 253/2013, supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Călăraşi. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Călăraşi. În baza 404 alin. (2) C.proc.pen. ?i art. 91 alin. (4) C.pen., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea pe o durată de 24 ore, pe o durată de 24 ore, de la data de 05.07.2018, ora 21,40 până la data de 06.07.2018, ora 21:40. A8. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpata MACREA MIHAELA - LILIANA la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 94 C. pen. raportat la art. 57 din Legea nr. 253/2013, supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Călăraşi. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Dichiseni. În baza 404 alin. (2) C.proc.pen. ?i art. 91 alin. (4) C.pen., instanţa va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea pe o durată de 24 ore, pe o durată de 24 ore, de la data de 05.07.2018, ora 17,00 până la data de 06.07.2018, ora 16:59 şi arestarea preventivă pe o perioadă de 11 zile, începând cu data de 29.06.2017 şi până la data de 09.07.2018. A9. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpata COMAN MARIA la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 94 C. pen. raportat la art. 57 din Legea nr. 253/2013, supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Călăraşi. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Dichiseni. În baza 404 alin. (2) C.proc.pen. ?i art. 91 alin. (4) C.pen., instanţa va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea pe o durată de 24 ore, pe o durată de 24 ore, de la data de 05.07.2018, ora 17,10 până la data de 06.07.2018, ora 17:10 şi arestarea preventivă pe o perioadă de 11 zile, începând cu data de 29.06.2017 şi până la data de 09.07.2018. A10. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., art. 75 alin. 1 lit. d C.pen. şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul VASILE ALEXANDRU la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 94 C. pen. raportat la art. 57 din Legea nr. 253/2013, supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Călăraşi. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a), b) C.pen., instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să urmeze un curs de calificare profesională şi să frecventeze un program de reintegrare socială. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei Roseţi. În baza 404 alin. (2) C.proc.pen. ?i art. 91 alin. (4) C.pen., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea pe o durată de 24 ore, de la data de 05.07.2018, ora 16,30 până la data de 06.07.2018, ora 16:30. A11. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul BALDOVIN VASILICĂ la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 94 C. pen. raportat la art. 57 din Legea nr. 253/2013, supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Călăraşi. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Dichiseni. În baza 404 alin. (2) C.proc.pen. ?i art. 91 alin. (4) C.pen., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. A12. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., a art. art. 41 alin.1 si art. 43 alin. 5 Cod pen., a art. 75 alin. 1 lit. d C.pen, a art. 79 alin. 3 C.pen. şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul DAVID ?TEFAN la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. A13. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., a art. art. 41 alin.1 si art. 43 alin. 5 Cod pen. şi art. 396 alin. (1) şi (2) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul GHENCEA PETRICĂ la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea pe o durată de 24 ore, de la data de 05.07.2018, ora 18,00 până la data de 06.07.2018, ora 18:00. A14. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., art. 75 alin. 1 lit. d C.pen. şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul TANDALACHE ALEXANDRU la pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 94 C. pen. raportat la art. 57 din Legea nr. 253/2013, supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare sau a Administra?iei Domeniului Public Sector 3 Bucureşti. În baza 404 alin. (2) C.proc.pen. ?i art. 91 alin. (4) C.pen., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea pe o durată de 24 ore, pe o durată de 24 ore, de la data de 05.07.2018, ora 20,50 până la data de 06.07.2018, ora 20:50 şi arestarea preventivă pe o perioadă de 11 zile, începând cu data de 29.06.2017 şi până la data de 09.07.2018. A15. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., art. 76 lit. d) Cod penal şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul NESHAT RAIM, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 94 C. pen. raportat la art. 57 din Legea nr. 253/2013, supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Ilfov. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Domneşti sau în cadrul ACS "Viitorul Domneşti". În baza 404 alin. (2) C.proc.pen. ?i art. 91 alin. (4) C.pen., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. A16. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., art. 76 lit. d) Cod penal şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul FULAU STEFAN la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 94 C. pen. raportat la art. 57 din Legea nr. 253/2013, supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare sau a Administra?iei Domeniului Public Sector 6 Bucureşti.. În baza 404 alin. (2) C.proc.pen. ?i art. 91 alin. (4) C.pen., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea pe o durată de 24 ore, pe o durată de 24 ore, de la data de 05.07.2018, ora 15,11 până la data de 06.07.2018, ora 15:11, şi arestarea preventivă pe o perioadă de 11 zile, începând cu data de 29.06.2017 şi până la data de 09.07.2018. A17. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., art. 76 lit. d) Cod penal şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul BACIU DUMITRU la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 94 C. pen. raportat la art. 57 din Legea nr. 253/2013, supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare sau a Administra?iei Domeniului Public Sector 5 Bucureşti.. În baza 404 alin. (2) C.proc.pen. ?i art. 91 alin. (4) C.pen., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea pe o durată de 24 ore, de la data de 05.07.2018, ora 16,40 până la data de 06.07.2018, ora 16:40, şi arestarea preventivă pe o perioadă de 11 zile, începând cu data de 29.06.2017 şi până la data de 09.07.2018. A18. În baza art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul COSTICĂ NICOLAE, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea săvâr?irea infracţiunii de contrabanda. În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 94 C. pen. raportat la art. 57 din Legea nr. 253/2013, supravegherea executării obligaţiilor va fi realizată de către Serviciul de Probaţiune Călăraşi. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. instanţa obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Călăraşi. În baza 404 alin. (2) C.proc.pen. ?i art. 91 alin. (4) C.pen., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea pe o durată de 24 ore, de la data de 09.03.2018, ora 08,30 până la data de 10.03.2018, ora 08:30, şi arestarea preventivă pe o perioadă de 11 zile, începând cu data de 29.06.2017 şi până la data de 09.07.2018. B1. În baza art. 26 alin. 5 Cpp lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF – AJFP Călăraşi, în contradictoriu cu inculpatul M**** A****. B3. În baza art. 397 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF – AJFP Călăraşi, în contradictoriu cu inculpatul M**** C***** ca neîntemeiată. B4. În baza art. 397 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF – AJFP Călăraşi, în contradictoriu cu inculpata M**** F****** ca neîntemeiată. B5. În baza art. 397 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF – AJFP Călăraşi, în contradictoriu cu inculpatul M**** N****** ca neîntemeiată. B6. În baza art. 397 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF – AJFP Călăraşi, în contradictoriu cu inculpata Poporogu Felicia ca neîntemeiată. B7. În baza art. 397 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF – AJFP Călăraşi, în contradictoriu cu inculpatul Fânaru Valentin-Mădălin ca neîntemeiată. B8. În baza art. 397 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF – AJFP Călăraşi, în contradictoriu cu inculpata Macrea Mihaela Liliana şi dispune obligarea inculpatei la plata sumei de 93.684,92 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat. B9. În baza art. 397 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF – AJFP Călăraşi, în contradictoriu cu inculpata Coman Maria şi dispune obligarea inculpatei la plata sumei de 13.865,32 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat. B10. În baza art. 397 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF – AJFP Călăraşi, în contradictoriu cu inculpatul Vasile Alexandru ca neîntemeiată. B11. În baza art. 397 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF – AJFP Călăraşi, în contradictoriu cu inculpatul Baldovin Vasilică şi dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 39.415,76 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat. B12. În baza art. 397 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF – AJFP Călăraşi, în contradictoriu cu inculpatul David Ştefan ca neîntemeiată. B13. În baza art. 397 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF – AJFP Călăraşi, în contradictoriu cu inculpatul Ghencea Petrică şi dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 2.190,94 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat. B15. În baza art. 397 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF – AJFP Călăraşi, în contradictoriu cu inculpatul Neshat Raim ca neîntemeiată. B16. În baza art. 397 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF – AJFP Călăraşi, în contradictoriu cu inculpatul Fulău Ştefan ca neîntemeiată. B17. În baza art. 397 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF – AJFP Călăraşi, în contradictoriu cu inculpatul Baciu Dumitru ca neîntemeiată. B18. În baza art. 397 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF – AJFP Călăraşi, în contradictoriu cu inculpatul Costică Nicolae şi dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 180.111 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat. C1. În baza art. 397 alin. 5 cod proc. pen. menţine măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 5000 lei ridicate de la inculpatul M**** A****, - predat la CEC prin Recipisa nr.204715215/1/06.07.2018 ?i chitan?ă nr. 1843155231/1). C3. În baza art. 112 alin. 1 lit. f) Cod proc. penală confiscă de la inculpatul M**** C***** cantitatea de ţigări ce se află la Camera de corpuri delicte a IPJ Călăraşi, conform dovezii seria CL- 194064 , fila 134, vol.6. C4. În baza art. 112 alin. 1 lit. f) Cod proc. penală confiscă de la inculpata M**** F****** cantitatea de ţigări ce se află la Camera de corpuri delicte a IPJ Călăraşi, conform dovezii seria CL- 194051 , fila 131, vol.6. C5. În baza art. 112 alin. 1 lit. f) Cod proc. penală confiscă de la inculpata M**** N****** cantitatea de ţigări ce se află la Camera de corpuri delicte a IPJ Călăraşi, conform dovezii seria CL- 281033 , fila 176, vol.6. C6. În baza art. 112 alin. 1 lit. f) Cod proc. penală confiscă de la inculpata Poporogu Felicia cantitatea de ţigări ce se află la conform dovezii seria CL-281165 , fila 199, vol.9. C8. În baza art. 112 alin. 1 lit. f) Cod proc. penală confiscă de la inculpata MACREA MIHAELA - LILIANA, cantitatea de ţigări ce se află în Camera de corpuri delicte a IPJ Călăraşi, conform dovezii seria CL-281175, fila 136, vol.9 C9. În baza art. 112 alin. 1 lit. f) Cod proc. penală confiscă de la inculpata COMAN MARIA, cantitatea de ţigări ce se află în Camera de corpuri delicte a IPJ Călăraşi, conform dovezii seria CL-281168, fila 115, vol.9 şi suma de 4000 lei (predat la CEC prin Recipisa nr.204714788/1/06.07.2018 ?i chitan?ă nr.1843136399 /1). C10. În baza art. 112 alin. 1 lit. f) Cod proc. penală confiscă de la inculpatul VASILE ALEXANDRU cantitatea de ţigări ce se află în Camera de corpuri delicte a IPJ Călăraşi, conform dovezii seria CL-281163 , fila 259, vol.9 C11. În baza art. 112 alin. 1 lit. f) Cod proc. penală confiscă de la inculpatul BALDOVIN VASILICĂ cantitatea de ţigări ce se află în Camera de corpuri delicte a IPJ Călăraşi, conform dovezii seria CL-281177, fila 261, vol.8, şi suma de 4253 lei, (predat la CEC prin Recipisa nr.204715229/06.07.2018 ?i chitan?ă nr.1843155569 /1). C12. În baza art. 112 alin. 1 lit. f) Cod proc. penală confiscă de la inculpatul DAVID ?TEFAN, cantitatea de ţigări ce se află în Camera de corpuri delicte a IPJ Călăraşi, conform dovezii seria CL-281178, fila 331, vol. 9; C13. În baza art. 112 alin. 1 lit. f) Cod proc. penală confiscă de la inculpatul GHENCEA PETRICĂ - cantitatea de ţigări ce se află în Camera de corpuri delicte a IPJ Călăraşi, conform dovezii seria CL-281181, fila 239, vol.9. C14. Respinge propunerea de confiscare de la inculpatul Tăndălache Alexandru a sumei de 21.240 lei, (predat la CEC prin Recipisa nr.204715085/1/06.07.2018 ?i chitan?ă nr.1843142892 /1) şi dispune ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului luate în vederea confiscării şi restituirea sumei de 21.240 lei către inculpat. C16. În baza art. 112 alin. 1 lit. f) Cod proc. penală confiscă de la inculpatul FULAU STEFAN– , cantitatea de ţigări ce se află în Camera de corpuri delicte a IPJ Călăraşi, conform dovezii seria CL-281184 precum şi suma de 4000 lei, (predat la CEC prin Recipisa nr.204714945/1/06.07.2018 ?i chitan?ă nr.1843138063 /1). C17. În baza art. 112 alin. 1 lit. f) Cod proc. penală confiscă de la inculpatul BACIU DUMITRU , suma de 31.064 lei ?i 120 euro, (predat la CEC prin Recipisa nr.204714835/1/06.07.2018 ?i chitan?ă nr.1843136951 /1 ; Recipisa nr.204714855/1/06.07.2018 ?i chitan?ă nr.1843137330 /1 ) şi cantitatea de ţigări ce se află în Camera de corpuri delicte a IPJ Călăraşi, conform dovezii seria CL-281183, fila 172, vol.9 C18. În baza art. 112 alin. 1 lit. f) Cod proc. penală confiscă de la inculpatul COSTICĂ NICOLAE, cantitatea de ţigări ce se află în Camera de corpuri delicte a IPJ Călăraşi, conform dovezii seria CL-281227, fila 288, vol.8. Respinge propunerea de confiscare de la inculpatul COSTICĂ NICOLAE a imobilului situat in municipiul Călăra?i, str. Jirlău, nr. 5, Bloc D16, sc. 1B, Parter, ap. 1, jude?ul Călăra?i. D2. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpatul M**** F***** la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. D3. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpatul M**** C***** la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. D4. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpata M**** F****** la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. D5. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpatul M**** N****** la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. D6. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpatul POPOROGU FELICIA la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. D7. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpatul FÂNARU VALENTIN-MĂDĂLIN la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. D8. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpata MACREA MIHAELA - LILIANA la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. D10. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpatul VASILE ALEXANDRU la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. D11. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpatul BALDOVIN VASILICĂ la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. D12. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpatul DAVID ŞTEFAN la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. D13. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpatul GHENCEA PETRICĂ la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. D14. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpatul TĂNDĂLACHE ALEXANDRU la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. D15. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpatul NESHAT RAIM la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. D16. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpatul FULĂU ŞTEFAN la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. D17. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpatul BACIU DUMITRU la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. D18. În baza art. 274 alin. (1) C.p.p. obligă pe inculpatul COSTICĂ NICOLAE la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.04.2021.
Hotarare 203/2021 din 28.04.2021amana pronuntarea la 28.04.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2021Pentru a se efectua adrese în vederea obtinerii cazierelor judiciare acordă termen.
Incheiere de sedinta din 24.02.2021incuviinteaza cererea de amanare formulata si acorda termen pentru administrarea probelor la 24.02.2021, ora 12,00
Incheiere de sedinta din 13.01.2021pentru administrare probatoriu amana cauza la 13.01.2021, ora 13,30
Incheiere de sedinta din 08.10.2020pentru angajarea unui aparator ales amana cauza la 08.10.2020, ora 13,00
Incheiere de sedinta din 09.09.2020