A******* C******
InculpatP** E**** A*********** R**** L**** R****** S*****
Parte vătămată parte civilădispune îndreptarea erorii materiale
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.05.2020Condamnă pe inculpatul A******* C****** aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Vaslui, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de art 32 Cod penal raportat la art 233 alin 1, 234 alin 1 lit a Cod penal cu aplicarea art 33 alin 2 Cod penal, art. 396 alin 10 Cod de procedură penală. În baza art 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. art. 66 lit. a Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi lit n (dreptul de a comunica cu persoana vătămată Puf Elena Andreea), pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. art. 66 lit. a Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b ( dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi lit n (dreptul de a comunica cu persoana vătămată Puf Elena Andreea), pe durata executării pedepsei. În baza art. 399 alin 1 Cod de procedură penală, menţine starea de arest şi măsura arestării preventive a inculpatului A******* C******, dispusă prin Încheierea de şedinţă nr. 28 din 05.07.2019 pronunţată în dosarul nr. 6822/333/2019, în baza căreia a fost emis Mandatul de Arestare Preventivă nr. 34/U/05.07.2019. În baza art. 404 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art 72 al.1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 05.07.2019 la zi. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul A******* C******, urmând ca, în temeiul art. 5 alin.5 din Legea nr. 75/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Admite în parte acţiunea civilă promovată în procesul penal de persoana vătămată Puf Elena Andreea. În temeiul art. 1357 Cod civil, obligă inculpatul A******* C****** să plătească părţii civile Puf Elena Andreea, suma de 3.000 lei cu titlu de daune morale. Respinge ca neîntemeiate restul pretenţiilor formulate. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul A******* C****** la plata către stat a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii (din care, 300 lei în cursul urmăririi penale şi 500 lei în cursul judecăţii). În temeiul art. 276 alin 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul A******* C****** să plătească părţii civile Puf Elena Andreea, suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat Morăraş Monica, chitanţe nr. 290 şi nr.280 din 2019). Suma de 627 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu în cursul camerei preliminare (av. Chirilă Diana-delegaţie nr. 1629/2019), suma de 868 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu în cursul judecăţii (av. Chirilă Diana, delegaţie nr. 2017/2019) şi suma de 470 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu în cursul camerei preliminare (av. Morăraş Monica, delegaţie nr. 1628/2019) vor fi avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.12.2019.
Hotarare 1848/2019 din 19.12.2019stabileşte pronun?area la 19.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2019amână cauza la 5.12.2019 în vederea administrării probei cu acte în circumstanţiere de către inculpat
Incheiere de sedinta din 07.11.2019amână cauza la 7.11.2019- admis cererea persoanei vătămate de acordare a unui termen de judecată în vederea angajării de apărător
Incheiere de sedinta din 10.10.2019