B***** A***** Ş*****
PetentI** I***
IntimatAdmite plângerea formulată de petentul Bartic Adrian-Ştefan, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, împotriva procesului verbal de contravenţie seria PISY nr. 055939 întocmit la data de 07.12.2019 de I.P.J.Iaşi – Secţia 6 Poliţie Rurală Paşcani – Post Poliţie Hălăuceşti. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PISY nr. 055939 întocmit la data de 07.12.2019. Exonerează petentul de la plata amenzii în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul-verbal cu seria PISY nr. 055939 întocmit la data de 07.12.2019. Respinge ca neîntemeiată cererea petentului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Paşcani, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.02.2021.
Hotarare 243/2021 din 02.02.2021Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 02.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2021Amână cauza la data de 21.01.2021 ora 10:00 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 15.10.2020Amână cauza la data de 15.10.2020 ora 09.00 în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 16.07.2020Constată suspendarea de plin drept a prezentei cauze pe durata decretării stării de urgenţă pe teritoriul României. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa de cameră de consiliu din data de 16 aprilie 2020.
Incheiere de sedinta din 16.04.2020